Antrenament util pe terenul ultimei clasate
Campioana României la futsal, Autobergamo Deva, a reuşit o victorie logică pe terenul codaşei Clujana Cluj-Napoca. Alb-vişiniii s-au impus cu 6-0 (2-0), după un joc în care au bifat mai multe minute cei din linia a doua, dar pe parcursul căruia a fost rulat tot lotul.
Scorul l-a deschis Cristian Macingo (foto), iar rezultatul pauzei a fost stabilit de Florin Ignat. La reluare au mai punctat Cristian Matei – în două rânduri, Robert Lupu şi acelaşi Florin Ignat. „A fost o deplasare în care am putut repeta anumite scheme tactice şi anumite linii de joc, în care am pus la punct mai multe trasee, pentru meciurile dificile care vor veni odată cu ultima fază a întrecerii interne”, a caracterizat, pe scurt, jocul din Sala Sporturilor „Horia Demian”, antrenorul-jucător al devenilor, Robert Lupu. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, Autobergamo se păstrează în fotoliul de lider, la şase puncte în faţa celor de la FK Odorheiu Secuiesc (cu un joc în minus – n.red.) şi aşteaptă, liniştită, vizita celor de la Muncitorul Reşiţa, întâlnire programată pentru duminică, 8 martie, cu începere de la orele 18.00. După două deplasări consecutive, devenii vor mai juca de două ori la rând pe teren propriu, după întâlnirea cu Muncitorul, urmând să mai evolueze în compania celor de la Progresul Focşani (locul 11 în Liga I). Între cele două întâlniri, campionii vor sta, exact în runda în care se vor afla faţă în faţă rivalele de la Târgu Mureş şi Odorheiu Secuiesc.
În altă ordine de idei, devenii au aflat şi data la care vor intra pe parchet pentru jocul din sferturile de finală ale Cupei României. Aceştia vor evolua în deplasare, pe 19 aprilie, la Târgu Mureş, în compania echipei secunde a celor de la City’US Târgu Mureş. Conducerea celor de la Autobergamo a anunţat că anul acesta obiectivul echipei este reuşirea eventului.






