glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Angajaţii SNÎMVJ sunt la mila CEH

Salariaţii Societăţii Naţionale de Închidere a Minelor au emoţii în fiecare zi de plată a salariilor. La fel s-a întâmplat şi ieri, şi la fel se va întâmpla cel puţin până la finele acestui an. În pragul Sărbătorilor de iarnă, minerii de la SNÎMVJ nu-şi pot face „bugetul” pentru decembrie pentru că nu ştiu când şi dacă îşi vor lua toţi banii.

Luni, la SNÎMVJ ar fi trebuit să fie zi de plată a salariilor. Abia la ora 16.30 conducerea a reuşit să facă rost de bani, aşa că plăţile s-au făcut ieri. ANAF a pus sechestru pe conturile Complexului Energetic Hunedoara, inclusiv pe cel prin intermediul căruia CEH trebuia să plătească Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului contravaloarea huilei livrate în ultimele săptămâni. Dacă CEH ar fi virat banii, aceştia ar fi ajuns la ANAF. În ultima clipă s-a găsit un artificiu legal pentru ca minerii SNÎMVJ să-şi poată încasa salariile: societatea amintită a uzat de două ordonanţe de plată a unor datorii mai vechi pe care le are de recuperat de la Complexul Energetic Hunedoara.

Salariaţii tremură, disponibilizaţii nu

„Aveam nevoie de aproximativ 3 milioane de lei. Am făcut rost, de la CEH, de 2,7 milioane. Restul l-am pus de la noi, n-am avut încotro. Am avut noroc că ni s-au decontat de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate contravaloarea mai multor concedii medicale luate în acest an. O să tot avem emoţii în perioada următoare, cu plata salariilor, pentru că depindem sută la sută de încasările pe care le facem de la CEH”, spune Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ.
Pe lângă plata salariilor la timp, va mai fi de rezolvat şi problema primelor de Sfânta Varvara şi de Crăciun: „Vom discuta cu sindicatele pentru a găsi soluţii. Anul trecut, din ce-mi aduc aminte, am acordat prime de 300 de lei de Sfânta Varvara şi 350 de lei, de Crăciun”, adaugă Anghel.
La această oră, societatea amintită mai are 1.400 de angajaţi. Pe 9 decembrie 262 dintre aceştia vor fi disponibilizaţi şi vor primi, într-o singură tranşă, 37.000 de lei net. Aurel Anghel spune însă că disponibilizaţii nu trebuie să-şi facă griji din cauza banilor pe care îi vor avea de primit, cel mai probabil pe 15 decembrie, deoarece aceştia sunt prevăzuţi în buget şi sunt alocaţi din ajutorul de stat de care beneficiază SNÎMVJ.

Back to top button