Angajaţii Poştei Române cer demisia directorului general. Poştaşii hunedoreni pichetează astăzi sediul Prefecturii
Poştaşii hunedoreni vor picheta în această dimineaţă sediul Prefecturii Hunedoara. Astfel de acţiuni vor avea loc în toate judeţele, urmând ca duminică, membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) din toată ţara să participe la un miting în Piaţa Victoriei din Bucureşti.
La baza deciziei sindicaliştilor SLPR stă situaţia dramatică în care se află la ora actuală Poşta Română. Sindicaliştii cer demisia directorului general, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv Rosita Alexe, revenirea la vechea formă de conducere, angajarea personalului necesar pentru ocuparea posturilor vacante, majorarea salariilor de la 1 iunie, asigurarea materialelor şi consumabilelor necesare desfăşurării activităţii şi nu în ultimul rând adoptarea unei strategii manageriale care să aducă venituri suplimentare Poştei Române.
De la pichetare la greva foamei e doar un pas
Poşta Română, la fel ca oricare altă companie de stat, este „măcinată” de managementul deficient, înregistrează pierderi pe toate planurile, iar angajaţii trăiesc la limita subzistenţei. Nu puţini sunt agenţii poştali din mediul rural care îşi îndeplinesc îndatoririle de serviciu fiind nevoiţi să meargă pe jos zeci de kilometri, pe salarii de doar câteva sute de lei. În paralel compania a pierdut în ultimii zece ani peste 80 la sută din piaţa de curierat rapid şi milioane de scrisori, care, în mare parte erau facturile operatorilor de servicii către populaţie. Toate acestea au dus la adoptarea unei politici bazată pe diminuări salariale, reduceri de personal şi tăierea cheltuielilor atât de drastică încât puţinii angajaţi care mai lucrează în oficiile poştale din ţară abia mai fac faţă volumului mare de muncă. „Situaţia este dramatică. Un exemplu este oficiul poştal din Orăştie unde avem nevoie de nouă angajaţi, iar în prezent sunt doar patru. Situaţie similară şi la Călan. În plus, 80 la sută dintre localităţile din mediul rural nu sunt deservite corect”, spune preşedintele Filialei Judeţene Hunedoara a SLPR, Florin Gostian. Acţiunile de protest ale poştaşilor vor continua şi săptămâna viitoare. Joi, 15 mai, în toată ţara vor fi pichetate oficiile judeţene din toată ţara. Dacă revendicările sindicaliştilor nu vor fi luate în seamă, liderii sindicali ameninţă şi cu intrarea în greva foamei.






