glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Angajaţii Edy Spedition se opun “ingineriilor” lichidatorului. Bătălie pe cel mai mare transportator rutier de mărfuri

Peste 100 de şoferi de TIR au blocat intrarea reprezentanţilor admi­nistratorului special Rovigo în sediul firmei Edy Spedition din Deva. Scandalul iscat în urma decesului lui Alin Popa, fondatorul companiei Edy Spedition, care a dus la intrarea în insolvenţă a celui mai mare transportator de mărfuri de pe piaţa românească riscă să se tranşeze inclusiv prin proteste de stradă.

Societatea Rovigo care a fost însărcinată să se ocupe de administrarea specială a firmei Edy Spedition încearcă să facă jocurile acţionarului minoritar, Westerham Holding BV, care deţine doar cu 17,5 la sută din acţiuni în defavoarea lui Edi Popa, fiul fondatorului companiei care deţine 82,5 la sută din acţiuni.

Edi Popa, înlăturat de la conducerea companiei

La începutul acestei săptămâni la iniţiativa admi­nistratorului special al firmei Edy Spedition, judecătorul sindic a desfiinţat Consi­liul de Administraţie a societăţii care a propus numirea lui Edi Popa în postul de director executiv al companiei. Juriştii familiei Popa susţin că cererea reprezentanţilor Rovigo este abuzivă atâta timp cât majoritatea acţiunilor sunt deţinute de firma Edy Holding BV, controlată de Edi Popa. Lichidatorul societăţii a tras toate “sforile” ca la conducerea exe­cutivă a firmei de transporturi să ajungă Mircea ţiplea, nimeni altul decât fostul director executiv impus de acţionarul minoritar, fondul de investiţii Westerham Holding BV. Şoferii îl acuză pe ţiplea ca fiind principalul vinovat de situaţia economică precară în care a ajuns compania. Acelaşi Mircea ţiplea a fost ales şi preşedintele comisiei de evaluare care va stabili preţul activelor companiei care vor fi scoase la vânzare de Rovigo în cadrul procedurii de lichidare.

Vulturii de pe cadavrul Edy Spedition

Imediat după decesul omului de afaceri Alin Popa, pentru compania fondată de acesta au început problemele. Surse din conducerea companiei susţin că de fapt proble­mele au început imediat după cooptarea în acţionariat a fondului de investiţii Westerham Holding BV, care a venit cu 17,5 la sută din capitalul firmei dar a preluat controlul conducerii exe­cutive a acesteia, numindu-l director pe Mircea ţiplea, nu întâmplător agreat şi de lichidatorul Rovigo. Imediat după decesul lui Alin Popa, ING Bank a cerut insolvenţa societăţii, ale cărei date financiare nu impuneau o asemenea măsură extremă. Cu toate astea, Tribunalul Hunedoara a desemnat firma Rovigo ca administrator judiciar al Edy Spedition. Consiliul de administraţie a atacat decizia tribunalului, acţiunea în instanţă nefiind încă soluţionată cu o decizie definitivă şi irevocabilă. În lipsa unei astfel de soluţii judecătoreşti, administratorul special încearcă, în opinia şoferilor de la Edy Spedition, să pregătească terenul pentru vânzarea activelor şi a brandului sub pretextul unei res­tructurări şi reorganizări a societăţii.

Probleme mai vechi pentru Edy Group

Societăţile comerciale reunite în grupul de firme Edy au început să înregis­treze pierderi încă din anul 2010. Societatea Edy International Spedition înregistra conform raportărilor contabile din anul 2010 o pierdere de 5.412.821 de lei, în timp ce Edy Logistic a încheiat anul 2011 cu un profit de doar 105.206 lei la o cifră de afaceri de 26.674.072 lei, având creanţe de 4.974.552 lei. Începând din anul 2006 Edy International Spedition avea acţionari două societăţi comerciale: Edy Holding BV controlată de omul de afaceri Alin Popa cu 82,5 la sută din acţiuni şi un fond de investiţii admi­nistrat de Westerham Holding BV cu 17,5 la sută din acţiuni. Cu toate că fondul de investiţii era acţionar minoritar, avea drept de veto în deciziile consiliului de administraţie. Edy Spedition este cel mai mare transportator rutier din România, cu o flotă de peste 1.000 de camioane şi cu o cifră de afaceri de 70 de mi­lioane de euro.

Back to top button