Angajații de la Penitenciarul Bârcea Mare ies în stradă. Liderii de sindicat spun că sistemul va intra în colaps, pentru că nu există soluții
Proteste la penitenciarele din toată țara. După ce, în urmă cu mai bine de o lună, deținuții s-au revoltat, a venit rândul angajaților din sistem să își strige nemulțumirile. Aceștia protestează împotriva ministrului Justiției, despre care spun că nu respectă legea, existând încă inechități salariale între ei și restul angajaților de la stat, pentru că au prea puțini oameni și prea multe ore suplimentare, imposibil de recuperat. La Penitenciarul Bârcea Mare sunt astăzi doar 200 de angajați, în timp ce normele europene spun că aici ar trebui să fie 400 de angajați.
Protestele au început încă de ieri în țară, dar Penitenciarul Bârcea Mare urmează să efectueze acțiunea de protest joi dimineață, între orele 08 și 10. „Timp de două ore, în jur de 50 de persoane o să protestăm pașnic în fața penitenciarului. Protestăm față de neaplicarea legii, pentru că doamna ministru refuză să aplice legea, în special Ordonanța 20/2016, acea celebră ordonanță care își propunea să elimine inechitățile salariale. Ori, la momentul acesta, din întreg Sistemul de Apărare a Ordinii Publice și Siguranței Naționale, noi, angajații din penitenciare, în jur de 12.000 de persoane, încă mai avem inechități salariale nerezolvate. Protestăm și față de lipsa personalului. Pe standardele europene, avem peste 8.000 de angajați lipsă. La Bârcea Mare, sunt aproximativ 200 de angajați în minus. De la începutul anului au plecat 30-40 de persoane. Cred că mai sunt în jur de 200 de angajați, iar după standardele europene ar trebui să fim dublu”, a declarat președintele Sindicatului „Vulturul” Bârcea Mare, Nicolae Grosu.
Grosu: „Sunt presiuni de la minister să scoatem deținuții la muncă, dar nu avem angajați”
Potrivit liderilor de sindicat, la nivel național, sunt peste un milion jumătate de ore suplimentare, imposibil de recuperat. Anterior declanșării acestor măsuri de protest, aceștia au parcurs fiecare pas în ceea ce privește dialogul. „Am notificat conducerile unităților că sindicatele refuză să își mai dea acordul pentru efectuarea orelor suplimentare. Există un plafon stabilit de lege, în care este precizat faptul că peste 180 de ore, se face cu acordul sindicatului. Noi, la presiunea angajaților, nu ne-am mai dat acordul. Deja doi oameni de la Penitenciarul Bârcea Mare au atins acest prag. Fiecare angajat, și membru de sindicat, dar și cei care nu sunt membri, a semnat un tabel prin care nu își mai dă acordul să facă ore suplimentare. În condițiile acestea, să știți că Penitenciarul Bârcea Mare și întreg sistemul vor intra în colaps, pentru că nu există soluții”, mai spune Nicolae Grosu. O altă problemă este aceea că, spun liderii de sindicat, penitenciarele nu mai pot aduce bani din venituri proprii la bugetul Administrației Penitenciarelor, pentru că nu își mai pot onora contractele pe care le au cu diferite firme sau administrații locale. „De săptămâna viitoare, nu știu ce o să facă responsabilii noștri, sunt într-o situație ingrată. Pe de-o parte, sunt presiuni de la București ca să scoatem deținuții la muncă, să aducem venituri proprii, pentru că bugetul Administrației Naționale a Penitenciarelor se bazează și pe venituri proprii, ori noi avem forță de muncă, dar nu avem angajați. Oricum colegii mei, și pe cei pe care îi vedeți prin oraș, riscă foarte mult, pentru că ar trebui să fie minim doi agenți, ori asta nu se întâmplă”, spune liderul Sindicatului „Vulturul” Bârcea Mare. Sindicaliștii spun că protestele vor continua până ce revendicările lor vor fi duse la îndeplinire.







2 Comments