glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Angajaţii CJ au salarii mai mari cu 12 la sută

Executivul Consiliului Judeţean Hunedoara a decis ieri majorarea salariilor cu 12 la sută pentru toţi cei 147 de angajaţi ai instituţiei.

CJ precizează că decizia se încadrează în prevederile ordonanţei emise de Guvern în acest sens pe 30 iunie, deoarece creşterea fondului de salarii se încadrează în bugetul cheltuielilor aprobat pentru anul în curs, precum şi în limita plafonului de cheltuieli de personal repartizat conform prevederilor legale. Majorarea se aplică începând cu data de 2 iunie. "Nu a ştiut nimeni că Guvernul va avea de gând să permită majorări salariale în instituţii publice, dar colegii mei care au lucrat la întocmirea bugetului pe 2015 au fost, ce de obiecei, prevăzători. Probabil că s-au gândit la posibile majorări ale salariului minim pe economie şi la indexarea salariilor cu rata inflaţiei. De fapt, în fiecare an, la capitolul «cheltuieli de personal» se prevăd sume un pic mai mari decât cele executate până la finalul anului bugetar", explică preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David.
Acesta adaugă că, în urma majorării decise ieri, fondul lunar de salarii din cadrul Consiliului Judeţean creşte de la 403.000 la 452.000 de lei. Conform lui Adrian David marea majoritate a salariaţilor CJ au avut până acum retribuţii brute lunare de până la 2.000 de lei, iar salariile şefilor de servicii, birouri şi direcţii, s-au situat în jurul a 3.000 de lei.
 

Back to top button