glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Angajații Castelului Corvinilor, evacuați

Angajații Castelului Corvinilor și cei ai Muzeului de Arhelogie, Istorie și Etnografie Hunedoara au fost evacuați, ieri. Acțiunea a avut loc în cadrul unui exercițiu de pregătire în caz de situații de urgență.

În ultimele săptămâni, în România au avut loc fenomene meteorologice care au afectat populația întregii țări. Pentru a fi pregătiți în fața oricărei situații care ar putea pune în pericol cetățenii, Primăria municipiului Hunedoara a luat decizia de a organiza exerciții de simulare a modului de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență. Primele acțiuni de acest gen au avut loc în urmă cu două săptămâni, când la Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”, respectiv la Colegiul Tehnic „Matei Corvin” au avut loc exerciții de evacuare în caz de incendiu. De asemenea, ieri dimineață, a avut loc un amplu exercițiu de instruire și de evacuare în caz de incendiu, la Muzeul Castelul Corvinilor. În cadrul manifestării, toți angajații Castelului Corvinilor și cei ai Muzeului de Arhelogie, Istorie și Etnografie Hunedoara au fost instruiți cu privire la modul de acțiune în cazul producerii unui incendiu sau a altor situații de urgență. Exercițiul a început cu pregătirea teoretică în ce privește modul de acțiune, modul de evacuare a lor și a bunurilor de valoare, în cazul unor situații de urgență. După aceasta, angajații au fost instruiți pe linia acordării primului ajutor, li s-a explicat modul de utilizare a stingătoarelor, iar ulterior a avut loc și un exercițiu de alarmare cu evacuare. Instruirea în vederea acordării primului-ajutor a fost asigurată de două asistente din cadrul Unității de Asistență Medico-Socială „Arsenie Boca”.

Back to top button