Sport
Andrei Făgărăşanu: „Ne aşteaptă deplasări grele, dar vrem rezultate pozitive”
Golgheterul hunedorenilor din acest sezon, cu şase reuşite, ştie că următoarele meciuri ale echipei sale pe teren străin (cu Naţional Sebiş şi Millenium Giarmata) vor fi dificile, dar speră la punct(e). „Urmează meciuri grele pentru noi în deplasare, la echipe care trag la promovare, dar nu mergem victime sigure, mergem să jucăm, să scoatem punct sau puncte. Le mulţumesc suporterilor de la peluză pentru că ne-au susţinut, au stat în ploaie alături de noi, la meciul cu Pandurii. Sper să fie în continuare lângă echipă!”, a spus Făgărăşanu, care a fost cel mai bun om al alb-albaştrilor în întâlnirea câştigată în faţa echipei secunde a Pandurilor Târgu Jiu.






