Amendă de 22.500 lei și suspendarea activității restaurantului deţinut de soțul deputatei Natalia Intotero
Suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile nu a fost singura sancțiune aplicată de inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală în urma controlului efectuat la Restaurantul „Quadrifoglio” din Brad, deţinut de Massimiliano Intotero. Sursele noastre din ANAF spun că soțul deputatei Natalia Intotero s-a ales și cu o amendă contravențională în valoare de 22.500 lei pentru neemiterea de bonuri fiscale.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, această sancțiune se aplică „în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este mai mare de 1.000 lei, dar mai mică de 3 la sută inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal şi/sau în registrul special la data şi ora efectuării controlului ori la sfârşitul zilei, dacă fapta a fost săvârşită anterior datei controlului”. De asemenea, potrivit ordonanţei amintite, intrarea localului trebuia sigilată, iar pe geamuri trebuia lipit un afiş cu inscripţia: „Activitate suspendată de Antifraudă ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale”. Aceste prevederi nu au fost însă respectate. Reprezentanţii ANAF nu au dorit să comenteze situaţia.






