Alte trei cazuri de gripă în judeţ
Pe parcursul săptămânii trecute, alţi trei hunedoreni au fost diagnosticaţi cu gripă porcină. Este vorba despre doi bărbaţi, unul din Orăştie şi unul din Deva şi încă o femeie din Orăştie. Toţi sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, iar starea lor este stabilă. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, numărul persoanelor diagnosticate cu virusul gripal AH1N1 a ajuns la 11. „În perioada 28 martie-1 aprilie au fost identificate, în judeţ, 1.383 de infecţii acute respiratorii, din care 432 au fost pneumonii. De asemenea, în aceeaşi perioadă, au mai fost diagnosticaţi trei hunedoreni cu gripă porcină, dar din fericire, aceştia nu prezintă probleme majore, starea lor fiind stabilă. De la începutul anului şi până în data de 4 aprilie, au fost identificaţi 11 hunedoreni cu virusul gripal AH1N1. Din nefericire, trei persoane au decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
Incidenţa cazurilor noi de parkinson, în creştere alarmantă
Tot mai mulţi hunedoreni sunt diagnosticaţi, anual, cu parkinson. Dacă în anul 2014, la nivelul judeţului au fost înregistrate 211 cazuri noi de parkinson, anul trecut, medicii de familie au mai descoperit alte 96 de cazuri. Pentru a creşte gradul de conştientizare a publicului asupra bolii, dar şi pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra nevoilor comunităţii persoanelor cu boala Parkinson din România medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Huendoara vor celebra Ziua Internaţională a bolii Parkinson (11 aprilie 2016), alături de Asociaţia Antiparkinson România printr-o campanie de distribuire de materiale IEC. „Boala Parkinson este o boală degenerativă, caracteristică omului, ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor, întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. Obiectivul campaniei de anul acesta este să mobilizam, să stimulăm și să sprijinim persoanele cu această maladie şi familiile acestora, în vederea integrării armonioase în societate și a creșterii gradului de independență a acestora. Totodată ne dorim să le oferim bolnavilor de parkinson posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile propri prin participarea la un sistem constant de activități sociale”, a menţionat Cecilia Birău.






