Altă etapă, aceeaşi sintagmă: încă o lecţie de fotbal!
Autobergamo Deva este de neoprit în Liga I! Lupu şi compania şi-au mai trecut în cont încă o victorie la scor: 8-2 (4-0) pe terenul celor de la United Galaţi, la capătul unui meci în care Cristi Matei, Robert Matei şi Robert Lupu au făcut legea. Urmează derby-ul cu City’Us!
Chiar dacă nu s-au putut baza pe serviciile lui Alin Paul – suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene – devenii şi-au făcut norma şi la Galaţi. Trio-ul Robert Lupu-Cristi Matei-Robert Matei a predat încă o lecţie de fotbal şi a arătat, dacă mai era nevoie, că formează unul din cele mai bune tridente din fotbalul de sală românesc! Cei trei internaţionali ai Devei au marcat toate golurile unui meci la capătul căruia gălăţenii şi-au scos pălăria! Ireproşabil a fost, din nou, Robert Matei, care a punctat de patru ori (!), „doiarul” alb-vişiniilor fiind urmat, îndeaproape, de fratele său, dar şi de antrenorul-jucător, Robert Lupu, fiecare cu câte o „dublă”.
„A fost un meci foarte greu, în ciuda scorului de la final. Chiar dacă am avut 4-0 la pauză, gazdele n-au renunţat uşor şi au forţat până aproape de final. Pot spune că experienţa noastră a făcut diferenţa şi de data aceasta. Din nefericire, tocmai când trebuia să ne odihnim pentru derby-ul de la Târgu Mureş, am primit convocări la o acţiune a Naţionalei, aşa că ne va fi foarte greu în perioada ce urmează”, a spus, pentru Glasul Hunedoarei, antrenorul-jucător, Robert Lupu.
23 martie este data la care se vor înfrunta City’Us Târgu Mureş şi Autobergamo Deva






