Alegeri (relativ) liniştite
Prima rundă a alegerilor pentru preşedinţia României s-a desfăşurat destul calm în judeţul Hunedoara. Până aseară la ora 19.00, numărul sesizărilor primite de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) se putea număra pe degetele de la o mână. În turul ll nu va fi la fel. O spune experienţa.
O ştampilă cu menţiunea "Votat" a dispărut ieri dimineaţă la ora 11.00 din secţia de votare nr. 125 din Lupeni. La ora 17.00, un cetăţean vizibil afectat de cât alcool consumase s-a întors cu ştampila la secţia de votare cerându-şi scuze, spunând că nu şi-a dat seama că a băgat ştampila-n buzunar. Poliţia l-a luat la întrebări şi i-a făcut dosar penal, iar liberalii s-au revoltat spunând că, în şase ore, orice persoană harnică şi iute de mână ar putea ştampila "jumătate din buletinele de vot din ţară", după cum s-a exprimat Vasilică Potecă.
O reclamaţie făcută la IPJ şi adusă la cunoştinţa BEJ este legată de un preşedinte al unei secţii de votare din comuna Şoimuş care, conform legii, trebuie să NU fie membrul vreunui partid şi să declare în scris acest lucru. Respectivul a fost însă reclamat pentru "fals în declaraţii", pe motiv că ar fi membrul unui partid politic.
Exclusivitate la listele electorale
Ieri, în prima parte a zilei, procedura de vot a mers destul de greu la secţia nr. 86 din Hunedoara situată în incinta fostei şcoli generale nr. 3. Asta pentru că, după cum ne-au declarat reprezentanţii PSD, preşedinta secţiei de votare a susţinut sus şi tare că doar ea şi locţiitorul au voie să opereze în listele electorale. Aşa se face că ceilalţi şapte membri ai comisiei de votare au stat degeaba, mulţumindu-se doar să observe, în loc să li se repartizeze şi lor liste electorale, iar întregul proces să meargă mai bine. Abia după insistenţele reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean situaţia din secţia amintită s-a remediat. Preşedinta secţiei în cauză îşi justifica decizia de a nu distribui liste electorale şi celorlalţi membrii ai comisiei pe motiv că aşa fusese instruită: "Probabil că persoana în cauză a înţeles greşit instructajul, pentru că toţi preşedinţii au fost instruiţi în acelaşi timp, în acelaşi mod şi de către aceleaşi persoane, însă o asemenea problemă am înregistrat-o doar la secţia de votare nr.86. S-au pus în vederea preşedintelui prevederile legale, iar situaţia s-a remediat pe parcurs", a declarat purtătorul de cuvânt al BEJ, judecătorul Cristina Roncioiu. Reprezentanţii PSD spun că, de fapt, situaţia s-a remediat destul de târziu, abia la ora 15.00.
Liberalii, problemă cu berea şi autocolantele
Organizaţia PNL Hunedoara a avut şi ea de semnalat situaţii nelalocul lor din procesul electoral. Pe lângă dispariţia ştampilei de vot de la secţia din Lupeni, liberalii au reclamat la BEJ Hunedoara faptul că într-o secţie de votare din Peşteana alegătorilor li s-au împărţit sticle cu bere ca stimulente pentru câte un vot pro – Ponta. O altă sesizare a lor este legată de faptul că la secţia nr. 416 din comuna Pui, preşedintele secţiei de votare a semnat pentru preluarea a 630 de autocolante, dar a făcut acest lucru înainte să desfacă plicul în cauză şi să le numere. Mai târziu a constatat că în plic erau doar 200 de autocolante aşa că a fost nevoie ca materiale de acest fel să fie preluate de la alte secţii de votare şi trimise spre secţia nr. 416.
Ca niciodată, până aseară la ora 19.00 nu au fost făcute plângeri legate de bannere şi afişe electorale amplasate la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare, deşi au fost destule cazuri, mai ales în mediul rural.
Se menajează pentru turul ll
De regulă, primul tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte este mai "apatic", pentru că doar în mai 1990, în "Duminica orbului", Ion Iliescu a reuşit să câştige din primul tur. Chiar şi el a avut nevoie de un tur secund, pentru a se reinstala preşedinte în 1992 şi 2000. Experienţa ultimilor 14 ani arată însă că "finala" este aprig disputată de formaţiunile rămase în cursă. În 2004, prefectul de Hunedoara de la acea vreme, Victor Vaida, semna, ca preşedinte de organizaţie judeţeană a PSD, o circulară prin care dădea poruncă tuturor organizaţiilor locale să se pregătească temeinic cu autobuze şi microbuze pentru a duce oamenii la vot. În turul II al alegerilor din 2009, PSD a tras tare, cot la cot cu PNL, pentru Mircea Geoană, şi a reuşit să facă în aşa fel încât Hunedoara să fie singurul judeţ "roşu" din Transilvania.






