Alegeri fără schimbări la Ilia
Consiliul Local din Comuna Ilia a fost validat la sfârșitul săptămânii trecute fără ca primarul Marius Omotă să poată depune jurământul. Probleme de ordin birocratic și procedural au împiedicat primarului validarea odată cu aleșii locali. În această situație, Marius Omotă a depus jurământul doar aseară, fiind totodată validat în fața Consiliului Local. În urma alegerilor din 5 iunie, în comuna Ilia doar două partide au trecut pragul electoral. Scorul net favorabil în favoarea PNL a dus la o configurație a Consiliului Local cu 10 liberali și doar trei consilieri PSD. În aceste condiții, echipa care a condus Primăria în ultimii opt ani, Marius Omotă, primar și Costică Sava, viceprimar a fost reconfirmată. „Le mulțumesc concetățenilor mei pentru încrederea acordată atât mie, cât și echipei mele. Am pornit ca o echipă în urmă cu opt ani și acest lucru ne-a dat puterea să trecem peste toate greutățile și să facem din Ilia un pol de dezvoltare pe Valea Mureșului. Fără încrederea oamenilor nu puteam să facem nimic. Am simțit permanent susținerea lor și asta ne-a dat un imbold special. Continuăm investițiile, pentru că am făcut cât am putut de mult pentru Ilia, dar mai avem mult de lucru”, a declarat Marius Omotă.






