„Aici nu este trecere de pietoni, e indolenţa aleşilor locali”. Deva: Pietonii continuă să traverseze pe fosta „zebră” din zona Opera
Efecte pavloviene în municipul Deva. Pe fosta trecere de pietoni din zona Opera încă se traversează ca şi cum nu ar fi fost niciodată desfiinţată. Un şofer şi posesor de autoturism din Deva a lipit sâmbătă două bannere la capetele fostei „zebre”, în speranţa că autorităţile locale se vor sesiza şi vor lua măsuri pentru a evita ca vreun pieton angajat în traversarea străzii prin loc nepermis să fie accidentat.
„Aceasta NU ESTE o trecere de pietoni, este doar indolenţa alesului şi a Consiliului Local Deva”, este mesajul inscripţionat pe bannerele care au fost lipite sâmbătă pe fosta trecere de pietoni din zona „Opera”. După anularea trecerii de pietoni, administraţia locală a camuflat cum a ştiut mai bine dungile albe de pe asfalt. Doar că, periodic, stratul de vopsea trebuie împrospătat, altfel fosta „zebră” se încăpăţânează să tot răsară de sub stratul negru de vopsea cu care este acoperită. În tot acest timp, pietonii încă mai traversează strada prin acel loc, nestingheriţi.
„Trecerea de pietoni a fost anulată în urmă cu câteva luni. Din obişnuiţă, dar şi din cauza faptului că urmele fostei treceri încă sunt vizibile, pietonii încă traversează prin acel loc. Nu o dată s-a întâmplat să feresc în ultimul moment un pieton angajat în traversarea străzii. Şi nu sunt singurul şofer care a păţit aşa ceva. Oare chiar trebuie să aşteptăm să fie accidentat un pieton ca să înţelegem că această fostă trecere de pietoni trebuie acoperită mai bine, iar pietonii disciplinaţi să nu mai traverseze prin loc nepermis? Este un protest spontan, menit să tragă de mânecă legislativul local al Devei”, spune iniţiatorul manifestlui din Deva, Lucian Ionescu.
Primarul se face că problema nu există
Contactat telefonic, primarul Devei, Petru Mărginean, a declarat iritat de faptul că problema îi tot este adusă în atenţie: „Ce trecere, acolo nu e nicio trecere de pietoni. Este la Piaţă şi în zona Ulpiţa. Fiecare traversează pe propria răspundere”.
O vopsea „mai specială”
Pe de altă parte, viceprimarul Ovidiu Moş, cu o atitudine mult mai calmă decât cea a primarului, dă asigurări că problema va fi rezolvată în cursul acestei săptămâni. „Ştim că există această problemă. Trecerea de pietoni a fost acolo foarte multă vreme şi oamenii din obişnuinţă încă mai traversează. O să o acoperim cu o vopsea mai specială şi o să montăm gărduleţe ca oamenii să nu mai treacă”, spune viceprimarul Ovidiu Moş.






