glasul-hd.ro Web analytics


Administrație

Aeroportul Timișoara: 94% dintre angajați, în șomaj tehnic. Traficul s-a redus cu 99%

Aeroportul Timișoara se resimte după măsurile de suspendare a zborurilor. 94% dintre angajați sunt încă în șomaj tehnic, din cauza traficului care a scăzut cu 99 la sută.

Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu, spune că anul trecut traficul de pasageri a depășit 1,5 milioane. În medie, aeroportul din Banat era tranzitat zilnic de până la 2.000 de pasageri, față de numai 80 în prezent.

Declinul a început în 20 martie, când s-au întrerupt toate zborurile comerciale cu pasageri. Directorul susține că deşi acum s-a deschis traficul pe ruta Timişoara – Bucureşti, numărul pasagerilor este extrem de redus. iar ridicarea restricţiilor este necesară.

Conducerea Aeroportului din Timișoara susține că în acest moment pasagerii români au fost preluaţi de aeroporturile din Budapesta, Belgrad şi Sofia.

În prezent, la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara mai lucrează doar 6% din personal, restul fiind în şomaj tehnic, iar ca urmare a scăderii traficului instituția mai are bani în conturi pentru a supravieţui doar până pe 1 iulie.

„Noi am funcţionat ca o societate comercială pe acţiuni pe principii economice şi, neavând venituri, începând din 20 martie, cu 98% s-au redus veniturile, este evident că este o situaţie dezastruoasă. Traficul a scăzut undeva la 99%”, a declarat Dan Idolu, directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara.

Sursă: TVR

Back to top button
Close
Close