glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Adrian Iencsi a demisionat de la FC Hunedoara

Lovitură de teatru la Fotbal Club Hunedoara: încă de la prima reunire a lotului din acest an, programată ieri dimineaţă, antrenorul Adrian Iencsi şi-a înaintat demisia, care i-a fost acceptată de conducerea clubului. Motivul invocat de fostul (de pe acum) tehnician al echipei a fost de natură financiară, nu în ceea ce priveşte eventuale revendicări salariale sau întârzieri de plată, ci  bugetul insuficient pentru performanţă alocat echipei de seniori a clubului hunedorean.

Conducerea clubului i-a acceptat demisia

„Am avut azi (n. red.: ieri) la prânz o discuţie cu Adrian Iencsi şi am convenit să ne despărţim de comun acord, astfel că am reziliat contractul nostru de colaborare pe cale amiabilă. Motivul invocat de dânsul este că noi nu avem la club bugetul necesar obţinerii performanţei pe care şi-o doreşte, iar în aceste condiţii, fără perspective de promovare, el se simte lipsit de motivaţie şi nu mai doreşte să continue. Nu a fost vorba de nici un fel de conflict, doresc să precizez asta. Din contră, apreciez că în perioada în care a activat la noi Iencsi a dat dovadă de un profesionalism deosebit, a avut standarde înalte de pregătire, iar colaborarea noastră a fost foarte bună, nu am absolut nimic să îi reproşez. La rândul lui, el mi-a mărturisit că a fost primul şi singurul club la care a activat până acum unde a avut libertate deplină de mişcare, de la alcătuirea formaţiei până la faptul că nimeni din conducerea clubului nu s-a băgat vreodată peste el să îi ceară cine ştie ce, cum ar fi să ia parte la vreun aranjament”, a declarat Alin Barna, preşedintele clubului FC Hunedoara, pentru „Glasul Hunedoarei”.

Finanţarea a rămas aceiaşi

Discuţia pe partea financiară a plecat de la faptul că Iencsi şi-a dorit ca o cotă mai mare din bugetul clubului hunedorean să fie direcţionată către echipa de seniori. „Nu am putut accepta acest lucru, pentru că dorim să continuăm activitatea la aceiaşi parametri în cadrul clubului şi la nivel de juniori şi la echipa de fete. Nu ne putem permite să alocăm mai mulţi bani la echipa mare, pentru că exista riscul real să cheltuim bugetul pe întreg anul în primele şase luni şi după aceea trebuia să punem lacătul pe club, să închidem tot şi să ne încetăm activitatea. Pe noi ne sprijină financiar Consiliul local Hunedoara, Consiliul Judeţean şi o serie de câţiva sponsori mai mici, dintre care se detaşează ProServ Hunedoara, care dă un pic mai mult dintre ei. Încă mai aşteptăm şi mai sperăm să vină un sponsor puternic, care să rezolve mare parte din aceste chestiuni financiare. Nu exclud nici faptul că dacă acest lucru se va realiza în următorii doi ani, să zicem, să reluăm colaborarea cu Adrian Iencsi în condiţii propice performanţei”, a mai spus Alin Barna.

Soluţii locale pentru banca tehnică

Problema cea mai acută care se pune în acest moment este cea a băncii tehnice rămase vacantă după despărţirea de fostul tehnician chiar la începutul perioadei de pregătire. Soluţii există, după cum ne-a menţionat preşedintele clubului hunedorean. „Aproape sigur vom conta până la sfârşitul sezonului pe un antrenor local. Avem în cadrul clubului pe Mircea Alic, pe Daniel Dăscălescu, pe Raul Spătaru, toţi antrenori cu licenţa A, care pot prelua fără probleme echipa, atât pentru această perioadă de pregătire de iarnă cât şi pentru meciurile din campionat”, a mai declarat Barna pentru „Glasul Hunedoarei”.
Adrian Iencsi lasă în urmă la formaţia hunedoreană un bilanţ de două victorii, două egaluri şi o înfrângere în cinci partide disputate, cu un golaveraj de opt goluri marcate şi patru primite. Ca un plus la activitatea sa la echipa de pe malul Cernei mai trebuie să menţionăm şi promovarea constantă a juniorilor la prima echipă, ca şi atitudinea în joc a fotbaliştilor îmbunătăţită mult sub comanda sa.
Din păcate, Adrian Iencsi nu a putut fi contactat ieri pentru a ne oferi şi punctul său de vedere la despărţirea de FC Hunedoara. Vom încerca să luăm legătura cu fostul tehnician al hunedorenilor în zilele următoare, pentru a vă oferi noi date despre această despărţire neaşteptată.

Back to top button