Accidente pe DN 7. Două persoane au ajuns la spital în urma evenimentelor rutiere. Una, din cauza rănilor, alta, a beţiei
Două accidente de circulaţie, produse pe DN 7, au băgat în spital doi oameni. O femeie, de 36 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva, iar un alt şofer, de 68 de ani, pentru recoltarea de probe biologice.
Cu viteză, în copac
Unul dintre accidente s-a produs în afara localităţii Săcămaş, pe direcţia de deplasare Arad spre Deva. O şoferiţă a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pierdut controlul autoturismului, părăsind astfel partea carosabilă şi lovind un copac. În urma evenimentului, şoferiţa, din comuna Ilia, a suferit mai multe răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţe Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit, în această cauză, dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Drumul era tot al lui
Un alt accident rutier s-a produs tot pe DN 7, de data aceasta la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria. Un bărbat, de 68 de ani, din Deva, din cauza stării euforice, s-a gândit că tot drumul ar fi al lui şi că ar putea circula şi pe cealaltă bandă de mers. Zis şi făcut numai că din sens opus venea un alt autoturism pe care l-a tamponat.
„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, însă, ca urmare a testării cu aparatul etilotest s-a stabilit faptul că deveanul în vârstă de 68 de ani a consumat băuturi alcoolice, rezultatul afişat de aparat fiind de 1,26 mg/l în aerul expirat. În cauză a fost în tocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 mg/l alcool pur în sânge”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
„Pentru prevenirea accidentelor rutiere grave, le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu prudenţă sporită, cu viteză adaptată permanent în funcţie de distanţa de vizibilitate şi condiţiile meteo-rutiere şi să folosească luminile de întâlnire ale autovehiculelor”, cms. şef Dan Micu, şeful SPR Hunedoara.






