glasul-hd.ro Web analytics

Ultima oră

Accident mortal la Mintia. Doi șoferi și-au pierdut viața în urma impactului

Update – Doi bărbați au decedat în accidentul rutier din această seară, de pe DN7, din zona localității Mintia. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19.00. Din datele polițiștilor, șoferul unei autoutilitare a lovit din spate un camion, în urma impactului șoferul și un pasager din autoutilitară au rămas încarcerați. Din păcate, echipajele medicale care au ajuns la fața locului nu au mai putut să le salveze viețile celor doi bărbați din autoutilitară.

„Un bărbat de 53 de ani, din județul Alba, care conducea o autoutilitara pe DN7, din direcția Deva – Arad, nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de autotractorul condus din aceeași direcție de mers de un bărbat de 33 de ani, din Hațeg (care a oprit pentru a efectua un viraj spre stânga, în zona termocentralei Mintia), pe care l-a tamponat în partea din spate. În urma impactului a rezulat decesul conducătorului auto de 53 de ani si a unui pasager de 60 de ani, din jud. Alba, aflat în autoutilitară. Traficul a fost restricționat și dirijat pe rute ocolitoare până la ora 20.15”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

În cauza a fost intocmit dosar penal.

Știrea inițială – Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp, pe drumul național 7, în zona localității Mintia. Din primele date, se pare că șoferul unei autoutilitare ar fi lovit din spate un camion. În urma impactului, șoferul autoutilitarei și un pasager au rămas încarcerați. Echipajele de prim-ajutor sunt la fața locului, pentru a salva victimele.

„Șoferul unei autoutilitare ar fi lovit din spate un camion. Cei doi șoferi ai autoutilitarei au decedat. Traficul rutier este blocat pentru intervenție”, a informat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Back to top button