glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Accident feroviar în județul Hunedoara

Cinci vagoane ale unui tren marfar au deraiat la ieșirea din stația CF Zam

Un tren marfar a deraiat, ieri, la ieșirea din stația Zam. Din informațiile reprezentanților Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA se pare că cinci vagoane dintr-un convoi de 20, care aparţin unui tren de marfă privat, ar fi ieșit de pe șine.

Vagoanele erau încărcate cu role de hârtie şi nu au prezentat alte pericole. Garnitura a deraiat între staţiile Zam – Câmpuri Surduc, pe firul II. Din acest motiv, traficul feroviar între cele două stații s-a desfășurat doar pe firul I. Trenul de marfă, care aparţine operatorului privat DB Cargo Rail România, are în componență 20 de vagoane şi circula în tranzit pe relaţia Curtici – Giurgiu Nord. La faţa locului echipele feroviare de intervenţie ale Regionalei CF Timişoara au acționat pentru repunerea pe şină a vagoanelor cu un tren de ajutor cu vinciuri, care a fost îndrumat din staţia Simeria. Deocamdată, cauzele acestui eveniment feroviar sunt necunoscute. „În astfel de evenimente, CFR SA ca administrator de infrastructură, în primul rând, trebuie să ia măsurile de continuare a traficului, fie pe celălalt fir, fie să pună la dispoziție (dacă este cazul) mijloace auto. De asemenea, trebuie să asigurăm suport tehnic cu utilaje pentru repunerea pe șine a trenurilor sau vagoanelor deraiate. În acest caz, am așteptat comisia de anchetă pentru a ne spune dacă se poate circula pe celălalt fir, după care s-au început măsurătorile, ancheta etc. La finalizarea acestor operațiuni noi acționăm cu personal și utilaje să repunem pe șine vagoanele deraiate. După ce sunt retrase vagoanele în cea mai apropiată stație, personalul de infrastructură face verificări la linile de cale ferată și la componente să vadă dacă necesită lucrări de reparații sau intervenții pentru a putea redeschide traficul feroviar complet. Este o acțiune destul de complexă și numai la finalul acestor operațiuni vom ști cauzele acestui eveniment feroviar”, a declarat pentru Glasul Hunedoarei, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Ministrul Transporturilor la Deva: „S-a constituit o comisie la nivelul AGIFER”

Despre incidentul feroviar care a avut loc ieri la Zam, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc – prezent la Deva – a declarat că se aşteaptă concluziile specialiştilor de la Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER). „S-a constituit o comisie la nivelul AGIFER, aşteptăm să vedem concluziile. Înţeleg că nu sunt probleme la infrastructura feroviară în acea zonă, dar nu vreau să mă antepronunţ eu înaintea comisiei de anchetă”, a afirmat Răzvan Cuc. La rândul său, directorul general adjunct pe investiţii în CFR SA, Marius Chiper, a afirmat că, din primele informaţii pe care le deţine, deraierea vagoanelor a avut loc peste un macaz, însă acesta ar fi în regulă. „Din primele cercetări, deraierea a avut loc peste un macaz. Din punct de vedere tehnic, macazul a fost verificat şi este în regulă. Nu vreau să mă antepronunţ şi să spun că este o defecțiune de vagon, dar, cu siguranţă, comisia va stabili care este adevărata cauză”, a declarat Marius Chiper.

Este al treilea incident de acest fel din ultimele două săptămâni. În 2 martie, locomotiva unui tren care circula pe relaţia Braşov – Curtici a deraiat la ieşirea din staţia Săvârşin. De asemenea, în 8 martie, un vagon al unui tren pe relaţia Sighetu Marmaţiei – Bucureşti a deraiat la intrarea în staţia Coşbuc.