Absolvenţii de liceu şi de 10 clase pot beneficia de indemnizaţii de şomaj
Tinerii din judeţul Hunedoara care au terminat un liceu, o facultate sau zece clase şi nu mai doresc să continue şcoala au posibilitatea să beneficieze de indemnizaţie de şomaj. Cuantumul indemnizaţiei este 250 de lei şi se acordă pe o perioadă de şase luni.
Absolvenţii din judeţul Hunedoara care au împlinit 16 ani şi care într-un interval de 60 de zile de la data absolvirii nu au reuşit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale, pot primi ajutor de şomaj. Valoarea acestuia este egală cu 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă (care este de 500 lei). Pentru a beneficia de acest sprijin financiar absolvenţii trebuie să se înscrie în termen de 60 de zile de la data absolvirii, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, la agenţia de ocupare a forţei de muncă, în raza căreia îşi are domiciliul. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, până la data de 1 iulie 2014, în judeţul Hunedoara, un număr de 29 de proaspăt absolvenţi de studii superioare s-au înscris pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj.
Prime de încadrare şi indemnizaţie completă
Absolvenţii din judeţ trebuie să cunoască faptul că dacă sunt înscrişi în evidenţele AJOFM şi se angajează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 de lei. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la data angajării. Un alt beneficiu este acela că dispun de cursuri de formare profesională sau servicii specializate de ocupare a forţei de muncă. În plus, absolvenţii care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Documente necesare
Indemnizaţia de şomaj pe care o pot primi absolvenii este în valoare de 250 de lei şi se acordă pe o perioadă de şase luni. Documentele necesare care trebuie depuse de un absolvent aflat în căutarea unui loc de muncă sunt: actul de identitate, în original şi copie, adeverinţa medicală cu menţiunea că este clinic sănătos, ori că are eventuale restricţii medicale, actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ, în original şi copie.
29 de absolvenţi de studii superioare s-au înscris în evidenţele AJOFM






