glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

A şaptea zi de căutări, niciun rezultat. Salvamontiştii, jandarmii şi pompierii încă mai speră că o vor găsi în viaţă pe Daliana Rădoi

Ieri aria de căutare a fetei de 14 ani dispărută în Masivul Retezat miercurea trecută a fost extinsă din nou. Lacul de la Gura Apelor, zonă în care a fost văzută ultima dată Daliana Rădoi, a fost scanat cu un sonar. Zilele trecute aceeaşi zonă a fost survolată de un elicopter, iar pereţii greu accesibili au fost cercetaţi de salvamontişti ajutaţi de hamuri şi corzi. Cei trei câini antrenaţi pentru astfel de acţiuni de căutare aduşi de la Sibiu au fost şi ieri puşi la treabă. Toate eforturile căutătorilor au fost din nou zadarnice. Până la ora închiderii ediţiei, adolescenta nu fusese găsită.

„Trebuie să ne menţinem optimişti. Au mai fost cazuri în care persoane rătăcite în munte au fost găsite în viaţă. În acest interval, în Retezat nu au fost fenomene meteo extreme, apă este din belşug, iar fructele de pădure pot asigura supravieţuirea unei persoane în zonă. Astăzi (ieri-n.red.) căutările noastre s-au concentrat pe traseele turistice, în special pe căile de ieşire din Masivul Retezat”, spune şeful Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu. El adaugă că astăzi se vor relua căutările pe lac cu ajutorul a două dispozitive sonar, iar mâine sunt aşteptaţi în zonă alte echipe de scafandri (după ce scufundători ai ISU au efectuat căutări similare la finele săptămânii trecute).

Zeci de turişti se rătăcesc anual în munţii judeţului

Daliana Rădoi a fost văzută ultima dată în apropierea lacului de la Gura Apelor miercuri seara. În aceeaşi seară se întâlnise cu nişte muncitori forestieri pe care i-a întrebat dacă pot să-i indice o scurtătură pe care să ajungă mai repede la Lupeni, unde se află centrul de plasament al minorilor în care locuia şi ea de aproximativ un an.

Cazurile de turişti care se rătăcesc în munte încercând să găsească trasee mai scurte decât cele marcate sunt frecvente. În medie, 70 de persoane sunt date dispărute şi căutate în fiecare an de către salvamontiştii hunedoreni. Cele mai frecvente cazuri sunt în masivele Retezat şi Parâng. Anul trecut numărul persoanelor date dispărute în munte la noi în judeţ a fost de 103, însă o singură sesizare se referea la 35 de copii aflaţi într-o tabără la Poiana Pelegii, în zonă fiind semnalate furtuni înaintea sesizării primite de Salvamont.

Câteva reguli elementare

Montaniarzii cu experienţă spun că turiştii care pleacă în excursii pe munte trebuie să respecte câteva reguli simple ca să nu se rătăcească. În primul rând, într-un masiv ca Retezatul, este bine să-i informeze pe salvamontiştii de la punctele de permanenţă pe ce traseu pleacă şi unde au de gând să petreacă noaptea. Astfel, salvamontiştii pot verifica dacă turiştii au ajuns sau nu la destinaţie în timpul obişnuit al parcurgerii traseului. „Avem situaţii în care turiştii nu le spun familiilor nici măcar munţii în care au de gând să urce. De exemplu, recent, am avut o sesizare venită prin 112 de la două familii care reclamau dispariţia a doi tineri de 33, respectiv 32 de ani. Părinţii băiatului spuneau că au mers în Făgăraş, cei ai fetei spuneau că au urcat în Şureanu. După ce echipe din mai multe judeţe i-au căutat două zile, unul dintre părinţi şi-a adus aminte că i-a auzit pe tineri zicând ceva de lacul Bucura. La două ore după aceea, i-am găsit pe tineri campaţi în Poiana Pelegii”, povesteşte Ovidiu Bodeanu. La fel de important ca informarea apropiaţilor şi a salvamontiştilor este şi echipamentul. Bocancii, o haină mai groasă, o rezervă de apă, o lanternă şi o pelerină de ploaie sunt obligatorii. Chiar şi un telefon mobil poate fi de ajutor pentru că sunt versanţi pe care există semnal GSM. Dacă telefonul mobil este opţional, existenţa unui membru al grupului care să cunoască foarte bine traseul este o altă regulă importantă a excursiilor pe munte.

Alte dispariţii ciudate

Dispariţia de lungă durată a Dalianei Rădoi este cel de-al treilea caz de acest gen înregistrat în ultimii ani în Masivul Retezat. În toamna lui 2011, doi bătrâni de 72, respectiv 81 de ani, au urcat de la Pietrele spre „Porţile închise”. Individul de 81 de ani s-a rătăcit şi a coborât a doua zi la Pietrele. Nu a mai stat mult şi-a plecat acasă, la Braşov, spunându-le salvamontiştilor doar că s-a certat cu partenerul său de drumeţie pe tema traseului de întoarcere şi fiecare a apucat-o pe drumul lui. Bărbatul de 72 de ani nu a mai fost găsit, deşi operaţiunile de căutare au durat şi atunci câteva săptămâni.

Anul trecut, cabanierul de la Buta a dispărut la fel de misterios. Pur şi simplu a lăsat cabana deschisă şi a plecat.

Back to top button