A plătit 25.000 de lei pentru două premii pe care nu le-a câştigat
Asta da ţeapă! Îşi poate spune o femeie, de 60 de ani, din municipiul Hunedoara. Aceasta a plătit bani grei pentru două premii pe care, de fapt, nu le-a câştigat.
Femeia a fost sunată de două persoane care i-au spus că ar fi câştigat anumite premii. Primul s-a recomandat a fi director al unei companii de telefonie, iar al doilea, director al unei societăţi organizatoare de jocuri de noroc. Aceştia i-au oferit un premiu în valoare de 10.000 de euro, iar ulterior un autoturism de teren de producţie autohtonă, în valoare de 16.000 euro.
„Pentru a intra în posesia premiilor, partea vătămată a depus, la solicitarea suspecţilor, prin transfer bancar, suma de 8.801 lei, respectiv 16.101 lei, dar nu a intrat în posesia premiilor promise, motiv pentru care a depus plângere penală pentru înşelăciune”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Pentru prevenirea acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă insistent să nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs/sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie, să nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost desemnat „câştigător” şi să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112 ori de câte ori aveţi suspiciuni cu privire la faptul că aţi putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune.






