A născut acasă, după care şi-a omorât bebeluşul
O tânără de doar 26 de ani este suspectată că şi-a omorât fetiţa nou-născută, după care micuța a fost aruncată pe malul Jiului de Vest, în Lupeni.
Trupul neînsufleţit al fetiţei a fost găsit ieri, în jurul orei 11.00 de un localnic. Luni seara, Andreea Papp s-a prezentat cu o hemoragie severă la urgenţa spitalului din Petroşani, unde se află şi acum în stare gravă. Procurorii şi poliţiştii spun că ea este principalul suspect în dosarul deschis pentru uciderea fetiţei. Conform anchetatorilor, Andreea Papp a născut acasă, în baia apartamentului, după care fetiţa a fost asfixiată, iar trupul acesteia a fost aruncat aproape de apele râului ce traversează oraşul. Andreea Papp este căsătorită şi mai are doi copii. Examenul medico-legal a fost finalizat ieri la nici trei ore după descoperirea cadavrului bebeluşului. Medicii legişti au concluzionat că fetiţa se născuse la termen şi avea toate şansele să devină un copil normal. Aceasta avea o leziune în zona cervicală, semn că a căzut la naştere. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, sunt efectuate cercetări și față de tatăl nou-născutei, care, se pare, ar fi aruncat cadavrul în zona râului Jiu.