glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

„A fost nevoie de prea mult!” Mesaj tulburător al comisarului șef Traian Berbeceanu

Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu, a postat, ieri, pe Facebook un mesaj tulburător după tragedia din Clubul „Colectiv”, în care au pierit 32 de oameni.

Comisarul a postat pe contul său de pe rețeaua de socializare un mesaj răscolitor, dar ferm, prin care critică lipsa de reacție a unui sistem corupt. „A fost nevoie de o tragedie, pentru ca în întreaga țară să se declanşeze controale la cluburi, baruri, discoteci… A fost nevoie de un carnagiu, pentru ca cei care conduc să constate că legislația este proastă, deficitară, lasată la voia întâmplării! A fost nevoie ca zeci de tineri nevinovați să piară în chinuri groaznice, iar alte multe zeci să se zbată între viață şi moarte, pentru ca mai marii zilei să admită că întregul aparat administrativ este corupt în profunzime, că orice activitate privată implică, automat, <autorizarea șpăguită> şi, pe cale de consecință, <şpaga autorizată>! A fost nevoie de o nenorocire, pentru ca primăriile să constate faptul că zeci de cluburi, discoteci, baruri şi săli de evenimente funcționează ilegal, neautorizat… aceleaşi locații în care deunăzi îşi lansau cu fast candidaturile, îşi invitau delegațiile, îşi organizau petrecerile private… aceleaşi locații din care îşi alimentau conturile… A fost nevoie de un dezastru, pentru ca BOR să priceapă că spiritualitatea unei nații nu se masoară în chitanțe! Dacă a fost nevoie de toate acestea… A FOST NEVOIE DE PREA MULT !”, scrie comisarul șef Traian Berbeceanu pe contul său de Facebook.

Back to top button