Serbare de excepție la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva (galerie foto video)

Moș Crăciun și-a facut apariția, astăzi, la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva. După o apariție spectaculoasă cu o autospecială a Jandarmeriei, Moș Crăciun a intrat pe geamul sălii de Gimnastică Aerobică a L.P.S. “Cetate” Deva.
Elevi din clasele a doua și a treia au oferit un dans sportiv pe ritmuri de colinde, copiii claselor pregătitoare și profesoarele, îmbrăcate în costume populare, colindând părinții și invitații speciali.
Invitata speciala a fost Campioana Mondială – Daniela Silivaş.
Comparată de multe ori cu Nadia, la numai 13 ani, a câştigat prima sa notă de 10 la primul său Campionat Mondial (este deja ştiut faptul că, pentru a participa ca senioare la Campionaltul Mondial de la Montreal din 1985, Federaţia Română de Gimnastică i-a schimbat anul naşterii din 1972 în 1970)!
Ea este cea care egalează recordul Nadiei Comăneci primind şapte note de 10 într-o singură competiţie olimpică şi tot ea cea care, în 2002, devenea cea mai tânără gimnastă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame.
S-a născut la 9 mai 1972, în Deva, „templul” gimnasticii româneşti, şi-a început antrenamentele în această ramură sportivă la vârsta de 6 ani, fiind antrenată de Bela Karolyi, timp de şase luni, înainte ca acesta să părăsească ţara în 1981. În anul 1980 câştigă campionatul şcolii, iar în 1981 devine Campioană Naţională de Junioare.
Prezența Danielei Silivaș a fost o surpriză pentru micuții sportivi, mulți dintre ei dorindu-și să-i egaleze performanțele.



















