Agenda de week-end

Glasul Hunedoarei recomandă cele mai importante evenimente pentu acest sfârșit de săptămână.
Puteți opta pentru o lansare de album sau o piesă de teatru.
Vineri, 22 Noiembrie 2019,
- Atelier de parenting. Plânsul și crizele de furie la copii.
Atelier de parenting PLÂNSUL ȘI CRIZELE DE FURIE LA COPII
În cadrul atelierului vom afla:
– de ce plâng copiii,
– mecanisme de control al stresului,
– cum îi ajutăm pe copii să își gestioneze emoțiile,
– cum să ne gestionăm propriile emoții.
Toate informațiile prezentate sunt bazate pe abordarea Aware Parenting (a fi părinte conștient).
Durata atelierului este de 2 ore. Atelierul se adresează părinților, bunicilor, educatorilor și tuturor persoanelor care lucrează cu copii între 0 și 8 ani!
Locație: Studio Creativ Hunedoara, 16:00 – 19:00,
- Țapinarii în Hunedoara ‑ Lansare album “Săgeata spre cer”
Versuri sincere despre căsătorie, amante, copilărie, parenting, divorț, criza de 40, pitzipoance, libertate, fericire.
Formația vocal instrumentală de două voci și o chitară – Țapinarii a împlinit 18 ani de activitate. Are peste 1000 de concerte și lansează al 10-lea disc.
Locație: Cafe d’Art Hunedoara, ora 20:00
Sâmbătă, 23 Noeimbrie 2019,
Cucerim Cetatea Alba Iulia!
Asociația AlerT în Deva invita Juniorii la primul lor concurs de alergare! Mergem sa cucerim Cetatea Alba Iulia!
Copiii vor avea asigurate gratuit: transportul, însoțirea, sedintele de pregătire, apa, fructele și multe surprize!
Traseul măsoară doar 2,8 km.
Locație: 08.45 – parcare Hotel Deva, întâlnire, prezență, acte
- Glory of living –Premieră
Acest spectacol scris de tânărul actor Laurențiu Lungu este prin excelență un concentrat de viață ce reușește prin mijloace simple să pună degetul pe rană, atingând problematica tinerilor din ziua de azi care au crescut în familii monoparentale. În ciuda faptului că sunt în permanență conectați în mediul online, rămân izolați emoțional și incapabili să înfrunte adevăratele probleme ale vieții cotidiene. Constructța acțiunii scenice oferă spectatorului posibilitatea de a-și căuta propriile răspunsuri la întrebările ce apar pe parcursul spectacolului.„-Mihai Panaitescu,regizor
Locație: Teatrul de Artă Deva, 19:00 – 20:00
- Spider-Man: Homecoming (2017)
Adorat de o lume întreagă, Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi bijuteria coroanei pentru Marvel comics
PRO TV, PRO TV HD, 20:00
- Apus live in John’s Pub
Trupa brasoveană de gothic metal, Apus sosește în John’s Pub, Deva.Vă așteptăm în număr cât mai mare!
Locație: John’s Cafe Deva, 21:00 – 23:00
Duminică, 24 noiembrie 2019,
- Mergem la vot – 07:00 – 21:00
- Frozen II: Regatul de gheata II (3D)- Dublat, animatie, familie, fantastic
Povestea începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, într-un Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare a poveştii pare să fie dorinţa lui Kristoff (Jonathan Groff) de a o cere de nevastă pe Anna (Kristen Bell), dar asta doar până când Elsa (Idina Menzel) aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură.
Locație:Cinema Patria Deva, ora 13:00
- Furtună în Pacific (1985)
O furtuna puternica surprinde echipajul navei “Saturn” in mijlocul oceanului. O defectiune la elice complica lucrurile si vasul este in pericol de a se scufunda.
TVR 2, TVR 2 HD, ora 20:10





