glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Minerii ar putea restitui sumele încasate. Angajaţii CNH au pierdut în instanţă majorările salariale

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat ieri cu privire la litigiul de muncă dintre Compania Naţională a Huilei şi Ministerul Economiei pe de o parte şi Sindicatul “Muntele” pe de altă parte. Sentinţa magistraţilor Curţii de Apel diminuează cu zece procente salariile angajaţilor CNH, creştere salarială obţinută printr-un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă.

Veşti proaste pentru minerii din Valea Jiului, dar bune pentru angajatorul acestuia. Magistraţii Curţii de Apel au “tranşat” ieri conflictul de muncă dintre CNH şi formaţiunea sindicală “Muntele”, iar sentinţa este favorabilă Companiei. Angajaţii CNH s-ar putea afla în situaţia în care să fie nevoiţi să returneze sumele de bani încasate în baza actului adiţional anexat la Contractul Colectiv de Muncă, încheiat în februarie anul trecut, sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia fiind irevocabilă.

“Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile formulate de Compania Naţională a Huilei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în litigiul de muncă cu Sindicatul “Muntele” Lupeni ce s-a aflat pe rolul instanţei, a modificat sentinţa atacată nr. 1479/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în această cauză şi a respins acţiunea în conflict de muncă formulată şi precizată de reclamantul Sindicatului “Muntele” Lupeni. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este irevocabilă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Curtea de Apel a “răsturnat” decizia Tribunalului Hunedoara

Sindicatul “Muntele” a solicitat în instanţă ca CNH să respecte actul adiţional încheiat în luna februarie anul trecut la Contractul Colectiv de Muncă, în sensul punerii în plată a majorării salariale de 10 procente pentru toţi salariaţii. Sindicaliştii au mai solicitat şi aplicarea unor sancţiuni de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere până la executarea efectivă a obligaţiei şi recuperării diferenţelor salariale aferente lunii februarie şi în continuare pe durata de valabilitate a CCM 2012, dar şi plata diferenţelor salariale pe luna februarie şi martie. Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formaţiunii sindicale, şi a obligat CNH să respecte modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă prin actul adiţional. Sentinţa Tribunalului Hunedoara a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba.

Ministrul Energiei, Constantin Niţă, va efectua astăzi o vizită în Valea Jiului unde se va întâlni cu reprezentanţii Societăţii Naţionale a Huilei, cu lideri ai formaţiunilor sindicale şi responsabilii termocentralelor Mintia şi Paroşeni. La discuţii va participa şi prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu. În cadrul întâlnirii vor fi discutate aspecte despre viitorul Complexului Energetic Hunedoara şi al unităţilor miniere din Valea Jiului. Vizita ministrului a fost solicitată de mai mulţi parlamentari.

(Foto: Minerii din Valea Jiului au pierdut majorarea salarială de 10 procente, în instant)

Back to top button