Farmacia din grădină – Busuiocul
Busuiocul (Ocimum basilicum – familia Labiatea – în care sunt cuprinse plante medicinale și aromatice de la care se folosesc frunzele sau iarba, precum: menta, maghiranul, isopul, cimbrul, roinița, salvia, lavanda și altele). Busuiocul, supranumit şi „Regele” mirodeniilor, conţine numeroase vitamine, minerale şi alţi nutrienţi necesari corpului uman pentru o bună funcţionare. Planta aromatică tratează afecțiuni ale stomacului, intestinelor, ajută la eliminarea gazelor, stimulează pofta de mâncare, este un excelent afrodisiac şi ajută la prevenirea atacului de cord. Datorită proprietăţilor sale, planta are un efect antioxidant, antiviral şi antimicrobian. Busuiocul este o sursă importantă de calciu, vitamina A, vitamina B6, vitamina C, dar şi o importantă sursă de minerale cum ar fi fier, potasiu, magneziu şi fosfor. Uleiul volatil din busuioc conţine linalol, eucaliptol, eugenol, estragol, camfor, anetol. Mai conţine taninuri şi saponozide triterpenice, iar seminţele conţin mucilagii. Planta se utilizează în fitoterapie pentru acţiunea sa antiseptică, carminativă, galactogogă, antiemetică, diuretică, antiinflamatoare, antifungică, febrifugă. Infuzia se prepară din o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se beau trei căni pe zi. În infecţiile căilor respiratorii superioare, rinite, gripă, se recomandă şi inhalaţiile cu abur în care s-au antrenat principiile active din busuioc. Se infuzează o lingură de plantă mărunţită într-o cană cu apă. Se face o inhalaţie dimineaţa şi una seara. Infuzia din frunze și flori de busuioc se recomandă în caz de crampe abdominale, infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, gripă, vomă și răceală. Pentru tratarea durerilor în gât nu se consumă băutură fierbinte deoarece irită și mai tare gâtul și întârzie vindecarea. Busuiocul întărește sistemul imunitar, reglează funcțiile glandelor endocrine și metabolismul celular, tonifiind întregul organism. Putem să consumăm ceai de busuioc pentru acțiunea energizantă si antidepresivă. Pentru prevenirea îmbătrânirii premature și menținerea tinereții se recomandă busuioc macerat la rece, în cure de minim două luni pe an sau în consum constant. Se pot consuma 2-4 căni de ceai de busuioc pe zi. Infuzia de busuioc este de folos și pentru refacerea stomacului după o masă copioasă. Consumată zilnic, infuzia ajută la tratarea și vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric și colitelor de fermentație. Folosit încă din antichitate siropul de busuioc este în acest moment unul dintre cele mai bune dezinfectante la nivelul intestinelor, în timp ce sucul din busuioc proaspăt, picurat în urechi, este un remediu pentru a combate durerea. Pentru a scăpa rapid de durerile de cap sau de spasmele gastrice, puneţi cinci, şase picături de esenţă de busuioc pe o bucată de zahăr cubic. Efectul este uimitor.
Rubrica oferita de farmacist specialist Adina Paula Tabac – IRIS PHARMA PLUS Deva






