glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Arcaşii de la SCM Deva au confirmat în două concursuri

Tirul cu arcul se află în plin sezon competiţional, iar sportivii reprezentând SC Municipal Deva – cu dublă legitimare şi la Minerul Aninoasa – îşi confirmă valoarea în întrecerile interne şi internaţionale. Tinerii arcaşi deveni au revenit cu cinci medalii, dintre care trei de aur, de la Cupa Mondială organizată la Kamnlik (Slovenia), echipa Minerul Aninoasa/ SCM Deva a câştigat întrecerea cluburilor în Cupa Federaţiei la tir arcul, iar doi dintre sportivii noştri, Beatrice Miklos şi Ghenadie Iepuri, participă în aceste zile la etapa a doua a Hyundai Archery World Cup care se desfăşoară în China.

Miklos şi Ţîmpu au obţinut titluri la Cupa Mondială

Cronologic, a fost mai întâi Cupa Mondială din Slovenia, unde din lotul României pregătit de Viorel Hăbian au făcut parte şi Beatrice Miklos, Mario Ţîmpu şi Flavius Tănăsescu. Mario Ţîmpu a terminat pe primul loc atât în întrecerea individuală cât şi în cea pe echipe de la cadeţi, alături de colegii Flavius Tănăsescu şi Cosmin Buzilă. Trei medalii a obţinut şi Beatrice Miklos, una de aur pe echipe la junioare alături de Mădălina Amaiestroaie şi Ilinca Fecioru, una de argint pe echipe mixte juniori împreună cu Cosmin Frai şi una de bronz la individual junioare. Ultima probă a fost câştigată de o altă româncă, Mădălina Amaiestroaie, ridicând astfel la şase numărul medaliilor obţinute de delegaţia României la Kamnlik, la cinci dintre ele contribuind decisiv arcaşii de la SCM Deva.

Şapte medalii de aur la Cupa Federaţiei

Baza Anena din Aninoasa a fost gazda întrecerilor din acest an a Cupei Federaţiei la tir arcul. Competiţia a reunit la start sportivi de la 11 cluburi din ţară şi a reprezentat unul din criteriile de selecţie pentru alcătuirea loturilor naţionale ale României pentru competiţiile din acest an preolimpic. Graţie rezultatelor înregistrate, primul loc în clasamentul pe echipe a fost ocupat de cei de la Sport Club Municipal Deva/ Minerul Aninoasa, pregătiţi de antrenorii Viorel Hăbian şi Gigi Puşcă. Ei au fost urmaţi pe podium de CS Besta Bucureşti, locul doi, şi ACS Black Arrow Belceşti, locul 3.
Arcaşii deveni câştigători ai medaliilor de aur la această ediţie a Cupei Federaţiei sunt Mario Ţîmpu la seniori, Andreea Uriţescu la senioare, Eduard Miklos la juniori, Ioana Puşcă la junioare II, Moreh Tamaş la juniori II, Flavius Tănăsescu la cadeţi şi Marco Tănăsescu la copii. Un loc 2 şi medalie de argint a obţinut Denis Hăbian la cadeţi, iar locul 3 şi medalii de bronz au obţinut pentru clubul lor Luis Balaci la juniori II, Alina Ranca la Arc Compound senioare şi Alexandru Rădoi la Arc Compound seniori.

Back to top button