glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Devenii merg la Alba după puncte cu antrenor nou

Fără victorie în această primăvară, dar cu patru puncte scăpate printre degete în cele două întâlniri disputate pe teren propriu – cu „lanterna” şi cu liderul! – Cetate Deva joacă astăzi de la ora 15 la Alba Iulia cu Unirea. Este un meci contând pentru etapa a 19-a din seria a patra, Liga 3, între două echipe serios ameninţate de retrogradare şi implicit în mare nevoie de puncte.

Cetate este prima echipă din această serie care a schimbat antrenorul în 2019 – greu de crezut totuşi că va rămâne singura, la cum merg lucrurile în fotbalul românesc, fie că e la nivel de prima ligă sau de a treia. În locul lui Ioan Petcu a fost instalat antrenor principal, aşa cum am anunţat în ziarul nostru, Romulus Gabor. El îi va avea alături pe Ciprian Luca antrenor secund şi Aurel Sava antrenor cu portarii.

În căutarea primei victorii din retur

Iată şi tehnice ale partidei de azi. Gazdele se află pe locul 9, cu 23 de puncte obţinute din cinci victorii, opt egaluri şi cinci înfrângeri, golaveraj 25 – 24. Oaspeţii ocupă locul 14, cu 19 puncte, tot cinci victorii, dar patru egaluri şi nouă înfrângeri, 20 de goluri marcate şi 27 primite. În tur la Deva a fost 0 – 0 după un meci în care fazele de poartă au lipsit aproape cu desăvârşire. Cele două echipe nu au luat deloc un start convingător în returul de campionat. Devenii au făcut 2 – 2 cu Ocna Mureş acasă, 0 – 1 la Giarmata cu Millenium şi tot 2 – 2 acasă cu Lipova, în timp ce albaiulienii au bătut cu 3 – 1 pe Lugoj, au cedat 0 – 3 la Hunedoara şi au remizat 1 – 1 cu Giarmata pe teren propriu.
La acest ultim meci golul gazdelor a fost marcat de Andrei David în minutul 22, Beloescu aducând egalarea pentru oaspeţi în minutul 48. Antrenorul Adrian Bicheşi a folosit în partida cu Millenium următoarea formulă de echipă: Sporea – Mazilu, Scrob, Potopea, Giurgiu – De Marco, Selagea – Fetiţa, Bârdea (64 Tat), Davidaş (84 Crişan) – David.

Back to top button