Primarul Mihai Irimie ţine la tradiţie. Ceata de dubaşi din Şoimuş a plecat la colindat
În comuna Şoimuş, după ani buni în care datinile şi obiceiurile din străbuni au fost uitate în negura timpului, noua conducere administrativă a reînviat o bună parte a tradiţiilor, mai ales cele din preajma Sărbătorii Naşterii Domnului, cum este cea a colindului dubaşilor.
Pentru că pune mare preţ pe păstrarea datinii străbune, în urmă cu trei ani, actualul primar Mihai Irimie a reorganizat ceata de dubaşi din satul Şoimuş. Cu “echipa” întărită, dubaşii au început şi în acest sezon colindatul. Primii în lista “gazdelor” care primesc colindătorii sunt agenţii economici şi instituţiile, urmând ca în seara de Ajun dubaşii să ajungă în fiecare casă a sătenilor.
“În urmă cu trei ani am reînviat tradiţia colindatului cu dubele din Ajunul Naşterii Domnului în satul Şoimuş. Ceata de dubaşi a fost de când lumea şi pământul în Şoimuş, dar de ani buni nimeni nu se mai ocupă de ea şi a dispărut cu timpul. Din respect pentru tradiţia comunităţii şi a străbunilor, am dorit să reluăm acest obicei iubit de oamenii locului. Aşa că, de trei ani şi la noi în sat dubaşii vestesc prin ritmurile specifice Naşterea Pruncului Iisus Hristos şi sunt primiţi cu mare drag şi bucurie de gospodarii din Şoimuş”, susţine primarul comunei Şoimuş, Mihai Irimie.
Concurs de colinde la Bejan
Din dorinţa de a promova şi a nu da uitării tradiţia colindatului de Crăciun, Primăria şi Consiliul Local Şoimuş vor organiza în data de 23 decembrie la Căminul Cultural din Bejan, un concurs de colinde unde vor participa trupe de colindători din toate satele aparţinătoare comunei.
“Pentru a arăta că tradiţiile din preajma Sărbătorilor de Iarnă nu au fost uitate în comuna Şoimuş, duminică 23 decembrie, cu începere de la ora 15, la Căminul Cultural din satul Bejan vom organiza prima ediţie a unui concurs de colinde. Am fost bucuroşi şi surprinşi în acelaşi timp că s-au înscris nu mai puţin de opt trupe de dubaşi din cele zece sate ale comunei şi mai multe trupe de irozi şi copiii cu Steaua. Fiind prima ediţie, nu ne dorim să facem diferenţe prea mari între participanţi. Vom avea marii câştigători însă toate trupele care vor concura vor fi recompensate cu premii. Premiul cel mare va fi atractiv pentru a ambiţiona tinerii ca anul viitor să participe în număr mare şi să fie din ce în ce mai buni. În închiderea spectacolului ne va colinda corul condus de cântăreaţa de muzică populară Mariana Anghel”, explică primarul comunei Şoimuş, Mihai Irimie.
Dubaşii din Şoimuş au colindat Abatorul AVIS
În cursul zilei de ieri, ceata de dubaşi a satului Şoimuş în frunte cu primarul Mihai Irimie au ajuns cu colinda şi la Abatorul AVIS din localitate. Aceştia au fost primiţi cu bucurie atât de angajaţi, cât şi de conducerea societăţii, care i-a recompensat pe colindători pentru frumoasa reprezentaţie, cu daruri care mai de care. După ce dubaşii au cântat colindele specifice Sărbătorii Naşterii Pruncului Iisus Hristos, câţiva dintre ei nu au scăpat prilejul de a lua la joc femeile din asistenţă, fiind acompaniaţi pe fundal de strigăturile specifice acestui moment.






