glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Se reia campionatul în Liga 3: Cetate joacă acasă, Hunedoara în deplasare

Aşteptarea iubitorilor fotbalului „live” din judeţ, fie el şi de eşalon inferior, s-a sfârşit: astăzi se reia liga a treia, ambele reprezentante ale noastre susţinând primele partide oficiale din 2019. Cu un retur care se anunţă deosebit de dificil în faţă, CS Hunedoara şi CNS Cetate au nevoie de un start bun în sezonul de primăvară, ceea ce înseamnă puncte obţinute încă din această primă etapă a returului.

Cetate întâlneşte pe teren propriu „lanterna” campionatului

De la ora 15, pe stadionul „Cetate” din Deva se vor înfrunta CNS Cetate şi CS Ocna Mureş. Gazdele ocupă locul 12 – primul deasupra liniei retrogradării – în clasament, cu 17 puncte din cinci victorii, două egaluri şi opt înfrângeri, golaveraj 16 – 22, în timp ce oaspeţii se află pe locul 16, ultimul, cu un singur punct acumulat în tur (egalul de la Lugoj unicat alături de cele 14 înfrângeri) şi golaveraj 10 – 53.
În tur Cetate s-a impus cu 2 – 0 în deplasare, ambele goluri fiind marcate în repriza secundă de Răzvan Fetiţa, cel care nu se mai află acum în lotul devean. De fapt, din primul 11 cu care Ioan Petcu aborda acel meci mai sunt acum la Deva doar Radak, Boldea, Roşie, Mirică şi Lupu. Aşa cum v-am ţinut la curent în ziarul nostru, de la Cetate au plecat în această iarnă opt jucători şi au venit 11.
Şi oaspeţii de astăzi au mutat intens pe piaţa transferurile: au adus nouă nume noi – S. Culda (Astra Giurgiu), Angeru (FC U Craiova), Bedelean (Industria Galda), P. Muntean, Coltor (ambii Sportul Petreşti), F. Morar, Cl. Marcu, L. Dan şi Goguţa (toţi Unirea Alba Iulia) – şi au înregistrat opt plecări (M. Domşa, I. Cociş, Brie, Csegoldi, Cr. Ivaşcu, Căt. Ivaşcu, Ţiboc, Gorba).
Iată şi formaţia folosită de antrenorii Mihai Manea, George Ţălnar şi Petru Clep în amicalul câştigat de Ocna Mureş cu 14 – 0 în faţa lui CS Vulcan: Angeru – Borşoi, L. Dan, Cl. Marcu, Cimpoeşu, P. Man, Goguţa, Culda, Hidişan, P. Muntean, V. Drăgan. Au mai jucat Decean, Guţ, Kiss, Gherman, Bedelean, Coltor, F. Morar, Şandor, S. Simandi şi Cristea.

Meci „de şase puncte” la Giarmata pentru CS Hunedoara

Tot de la ora 15, CS Hunedoara joacă în deplasare cu Millenium Giarmata un meci cu atât mai important cu cât cele două sunt vecine în clasament, separate doar de două puncte. Gazdele se află pe locul 11, cu 17 puncte, cinci victorii, două egaluri, opt înfrângeri, golaveraj 22 – 27, hunedorenii pe 10, cu 19 puncte din cinci victorii, patru egaluri şi şase înfrângeri, golaveraj 25 – 27.
În tur pe „Michael Klein” s-au impus elevii lui Mircea Alic şi Raul Spătaru cu 2 – 0 după un joc fără istoric, golurile fiind reuşite de Marcu şi Tecsi. Ultimul, care este şi golgeterul echipei, va lipsi de la partida de astăzi, fiind suspendat, la fel ca şi noua achiziţie Răzvan Dulap. La capitolul transferuri trupa de pe Cerna a mişcat mai puţin cantitativ decât colegele de serie, înregistrând în această iarnă doar cinci veniri şi şase plecări.
De partea cealaltă, la formaţia condusă de pe bancă de Răzvan Leucă au venit şapte jucători şi au plecat alţi şapte. Cei şapte nou veniţi sunt Sevici, Pădurariu (ambii ACS Poli), Negrei (Viitorul Caransebeş), Pricop (Dumbrăviţa), Corlăţeanu (Orţişoara), Daminuţă (liber de contract) şi S. Costea (CSU Craiova). Au părăsit gruparea timişeană Andreici, Dorobanţu, Gînju, Găvruţă, Ciubotariu, Trifon şi Gavrilă.
Ultimele amicale au însemnat înfrângeri pentru Millenium, 2 – 4 cu Centrul Naţional de Pregătire Timişoara şi 1 – 2 la Orţişoara cu Cocoşul. Iată echipa folosită la acel joc: Ciuta – Sporin, Cochinţu, Covăsală, Negrei – Daminuţă, Stupu – Rosemblum, Ferţu, M. Călin – Beloescu. Au mai jucat Corlăţeanu, N. Olteanu, Buzdugan, Costea, Pricop şi Popan.

Trei derbyuri în această etapă din seria a patra

Sunt desigur şi alte meciuri interesante pentru ambele zone ale clasamentului în runda cu numărul 16. La vârf sunt programate nu mai puţin de trei dispute directe între echipe de pe primele şapte locuri (!): Naţional Sebiş (locul 6) – Şoimii Lipova (locul 1) astăzi, CSM Şcolar Reşiţa (locul 7) – Gloria Lunca Teuz Cermei (locul 2) şi Metalurgistul Cugir (locul 5) – Crişul Chişineu Criş (locul 3) mâine. ACS Dumbrăviţa (locul 4) joacă în deplasare la Ghiroda şi Giarmata Vii (locul 13), iar în zona retrogradării Unirea Alba Iulia (locul 9) primeşte vizita lui CSM Lugoj (locul 15), iar Industria Galda (locul 14) se deplasează la FC Avrig (locul 8).

Programul etapei a 16-a

vineri, 1 martie:
Cetate Deva – CS Ocna Mureş
Naţional Sebiş – Şoimii Lipova
Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Dumbrăviţa
Unirea Alba Iulia – CS Municipal Lugoj
Millenium Giarmata – CS Hunedoara
sâmbătă, 2 martie:
FC Avrig – Industria Galda de Jos
CSM Şcolar Reşiţa – Gloria Lunca Teuz Cermei
Metalurgistul Cugir – Crişul Chişineu Criş

Clasament Liga 3 seria 4

1. Şoimii Lipova 34 p (39 – 15)
2. Gloria Cermei 31 p (28 – 21)
3. Crişul Chişineu 29 p (33 – 16)
4. ACS Dumbrăviţa 29 p (30 – 23)
5. Metalurgistul Cugir 28 p (33 – 21)
6. Naţional Sebiş 28 p (28 – 21)
7. Şcolar Reşiţa 26 p (27 – 14)
8. FC Avrig 22 p (20 – 18)
9. Unirea Alba 19 p (21 – 19)
10. CS Hunedoara 19 p (25 – 27)
11. Millenium Giarmata 17 p (22 – 27)
12. Cetate Deva 17 p (16 – 22)
13. Ghiroda 16 p (24 – 28)
14. Industria Galda 15 p (19 – 22)
15. Municipal Lugoj 6 p (10 – 38)
16. CS Ocna Mureş 1 p (10 – 53)

Back to top button