Doi bărbați au fost găsiți înecați
Doi bărbați au fost găsiți înecați ieri, în nordul și centrul județului Hunedoara. Trupul primei victime a fost găsit într-un bazin cu apă, în apropierea unei benzinării din Baia de Criș. Cel de al doilea bărbat înecat a fost găsit de localnicii din Sântămăria Orlea, în aval de unul dintre barajele din zonă.
Angajații benzinăriei din Baia de Criș au anunțat autoritățile că au făcut o descoperire macabră: ei au găsit trupul unui bărbat într-un bazin care era îngropat în sol. Trupul bărbatului a fost scos la suprafață de echipele de intervenție:„În cel mai scurt timp pompierii salvatori din cadrul Stației Brad s-au deplasat la locul indicat. Trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 56 de ani a fost extras din canal, iar polițiștii au început investigația pentru a determina condițiile în care omul și-a pierdut viața”, a declarat Anemona Doda purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Urmează necropsiile
Localnicii din Sântămăria Orlea au anunțat autoritățile după ce au văzut că într-un canal, în aval de unul dintre barajele din zona Hațeg se afla trupul unei persoane. Echipajele de pompieri și prim ajutor ale Detașamentului Hunedoara și punctului de lucru Bretea Română au scos la mal trupul unui bărbat în vârstă de 68 de ani care a fost predat Serviciului de Medicină Legală. Potrivit reprezentantului IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, bărbatul se afla în zona respectivă la pescuit și a alunecat accidental în bazinul de decantare a apei. „În ambele cazuri nu sunt suspiciuni de omor, iar trupurile celor doi vor fi supuse necropsiei. În ambele cazuri polițiștii continuă cercetările”, a adăugat Bogdan Nițu.