Opt cazuri noi de gripă și alte 18 persoane suspecte
Alți opt hunedoreni au fost diagnosticați cu gripă în ultimele două săptămâni. Pacienții au vârste cuprinse între 27 și 82 de ani și sunt internați la spitalul din Deva și Hunedoara. În plus, conform medicilor specialiști, în ultimele zile 18 persoane au ajuns la spital cu suspiciune de boală.
Săptămâna trecută, „Glasul Hunedoarei” vă prezenta un nou caz de gripă porcină identificat la un bărbat de 69 de ani, internat la Spitalul Județean de Urgență Deva și faptul că în județ, la ora aceea, erau internate în spital 19 persoane cu suspiciune de gripă. Conform protocolului, analizele pacienților au fost trimise la Institutul „Cantacuzino” din București pentru confirmarea sau infirmarea gripei. Zilele trecute, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a primit rezultatele hunedorenilor suspecți de boală: s-a confirmat prezența gripei în cazul a opt persoane – șase dintre acestea au fost diagnosticate cu virusul gripal AH1N1 și două cu AH3. „În săptămâna de raportare 12-18 februarie, au fost identificate 1315 cazuri de infecții acute respiratorii, din care 478 au fost pneumonii. Din numărul total al pacienților 144 au avut nevoie de internare în spital, iar dintre aceștia 18 sunt suspecți de gripă sezonieră. Pe parcursul săptămânii trecute nu a mai fost confirmat niciun caz de gripă, dar așteptăm rezultatele analizelor suspecților de boală. Totuși, săptămâna trecută vă spuneam că a fost confirmat un nou caz de gripă AH1N1 și că mai sunt 19 persoane suspecte de gripă, dar că așteptăm analizele de la București. Ulterior aceste analize au ajuns, iar din totalul suspecților s-a confirmat gripa în cazul a opt persoane: șase cu virusul gripal AH1N1 și doi cu AH3. Pacienții au vârste cuprinse între 27 și 82 de ani, sunt nevaccinați antigripal și sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Deva și la Spitalul Municipal Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
20 cazuri de gripă, dintre care un deces
De la începutul sezonului rece și până în prezent, în județ, au fost identificate 20 de cazuri de gripă, unul dintre pacienți (diagnosticat cu virusul gripal AH1N1 – gripa porcină) decedând. Celelalte 19 cazuri de gripă sunt: 11 de tip AH1N1, unul de tip A și 7 AH3.






