Proiectul minier de la Certej, oprit de instanță
Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic Zonal
Proiectul minier al companiei Deva Gold din Certeju de Sus a fost oprit după ce Tribunalul Cluj a anulat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) necesar autorizării exploatării zăcământului aurifer. Anunțul a fost făcut ieri de către Mining Watch România, o reţea de organizaţii care se alătură comunităţilor locale în eforturile lor de a opri proiectele miniere distructive, la scară industrială.
Potrivit membrilor rețelei, în urma anulării PUZ-ului, autorizația de construire a minei de aur nu mai poate fi emisă. „Este de departe cel mai important pas făcut în oprirea acestui proiect minier ilegal. Instanţa de judecată a arătat că avansarea minei, ce ar utiliza anual 1,653 de tone de cianură şi ar crea doar 221 de locuri de muncă, se realiza cu încălcarea legii. De altfel nu este prima dată când operatorul minier a arătat că sfidează legile României. În 2014 a început în mod ilegal organizarea de şantier şi a fost nevoie tot de intervenţia instanţei pentru a opri ilegalităţile”, a declarat directorul fondator al Mining Watch România, Roxana Pencea Brădăţan. Avizul de mediu anulat de Tribunalul Cluj fusese emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiş (ARPM Timiş) în aprilie 2010, ca urmare a unei proceduri care a durat aproximativ trei ani. Acţiunea în justiţie pentru anularea PUZ-ului proiectului minier a fost demarată în 2016 de către Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, asociație ce asigură secretariatul rețelei Mining Watch România. Aceeași asociație a obținut în anul 2015 anularea PUZ pentru realizarea proiectului minier de la Roșia Montană, hotărâre care a dus la sistarea definitivă a procedurii de autorizare a Proiectului Roșia Montană.
Opoziție națională și internațională pentru exploatarea aurului la Certej
Proiectul minier Certej, din Certejul de Sus, este propus de Eldorado Gold (ELD). Zăcământul de la Certej este deținut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80 la sută) și compania de stat Minvest Deva (aproximativ 20 la sută). Proiectul se confruntă cu o opoziție puternică, atât națională cât și internațională. Iazurile de decantare, având baraje din anrocamente de 169 m și, respectiv, de 70 m înălţime sunt un motiv suplimentar de îngrijorare deoarece ar fi amplasate în imediata vecinătate a mai multor sate dens populate: Hondol, Bocşa Mică şi Certej. „După foarte mulți ani de monitorizare a proiectelor miniere propuse în România, nu am văzut nici măcar un singur proiect derulat cu respectarea legii. Companiile miniere folosesc același set de tactici pentru eludarea prevederilor legale. Companiile ar face orice pentru a ignora drepturile comunităților locale sau a scăpa de obligațiile de a proteja ariile naturale”, a adăugat Roxana Pencea Brădățan.
Eldorado Gold este o companie canadiană de aur low cost care intenționează să deschidă prima mină de suprafață cu cianuri din România






