glasul-hd.ro Web analytics

Sport

România a terminat pe locul 4 la Europeanul de handbal feminin

După evoluţii cu oscilaţii de formă şi de randament, naţionala de handbal feminin a României şi-a încheiat ieri parcursul la Campionatul European din Franţa cu meciul disputat în finala mică în compania Olandei. Recapitulând, parcursul fetelor noastre a însemnat victorii pe linie în grupa preliminară D cu Cehia, Germania şi Norvegia, dar un singur succes – cu Spania – şi două înfrângeri – cu Olanda şi Ungaria – în grupa II din Main Round.

A fost totuşi suficient pentru ca Naţionala condusă de spaniolul Ambros Martin să acceadă în semifinalele competiţiei. În plus, România a obţinut astfel calificarea directă la Campionatul Mondial de anul viitor, fără să mai trebuiască să treacă prin preliminarii. Turneul final mondial din 2019 va fi organizat în Japonia şi reprezintă principalul criteriu de calificare la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo.

Înfrângere în semifinale cu Rusia, …. cu Olanda în finala mică

Revenind la întrecerea de pe tărâm francez, să amintim că România a întâlnit Rusia, câştigătoarea grupei I din Main Round, vineri, în prima semifinală de la Paris. Lipsite de aportul Cristinei Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria, fetele noastre au rezistat doar o repriză în faţa „maşinii de handbal” a lui Trefilov, campioana olimpică de la Rio de Janeiro. Rusia s-a impus în faţa României cu scorul de 28 – 22 (16 – 15) şi a jucat ieri seară finala în compania Franţei, deţinătoarea titlului mondial. Gazda competiţiei s-a impus lejer în a doua semifinală a europenelor, cu un 27 – 21 fără emoţii în compania Olandei. Pentru naţionala noastră au marcat în partida de vineri Dragut 4 goluri, Buceschi 3, Perianu 3, Pintea 3, Chiper 2, Florica 2, Laslo 2, Ardean-Elisei 1, Bazaliu 1, Dumanska 1.

Duminică după amiază România a întâlnit din nou Olanda, echipă care o învinsese anterior în grupa II (a fost atunci 29 – 24 pentru batave). În partida de ieri fetele noastre ….

rezultate Campionatul European 2018

vineri:

locurile 5 – 6:

Suedia – Norvegia 29 – 38

semifinale:

Rusia – România 28 – 22

Olanda – Franţa 21 – 27

duminică:

finala mică, locurile 3 – 4:

Olanda – România

finala mare, locurile 1 – 2:

Rusia – Franţa s-a terminat după ora închiderii ediţiei

Lotul României la aceste Europene

portari: Denisa Dedu (24 de ani), Iulia Dumanska (22);

extreme: Aneta Udriştoiu (29), Elena Florica (26), Valentina Ardean-Elisei (36), Laura Chiper (29)

interi: Melinda Geiger (31), Cristina Neagu (30), Gabriela Perianu (24), Ana Maria Dragut (28), Anca Polocoşer (21), Bianca Bazaliu (21)

centri: Elisa Buceschi (25), Cristina Laslo (22), Mădălina Zamfirescu (24)

pivoţi: Raluca Băcăoanu (29), Crina Pintea (28), Daniela Raţiu (30)

Antrenor Ambros Martin

Back to top button