glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

“Nu deveni omul din spatele statisticilor!”. Peste o sută de accidente grave din cauza şoferilor grăbiţi şi a pietonilor neatenţi

Depăşirea vitezei legale sau neadaptarea acesteia la condiţiile de drum, traversările neregulamentare ale pietonilor şi neacordarea de prioritate acestora, de către şoferi, la trecerile special amenajate, se numără printre cauzele principale ale producerii a peste o sută de accidente rutiere.

Analiza situaţiei statistice a accidentelor rutiere cu consecinţe grave, înregistrate în primele 10 luni ale acestui an, la nivelul judeţului Hunedoara, a evidenţiat faptul că, deşi se înregistrează, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderi semnificative ale numărului de accidente rutiere, primele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave rămân aceleaşi. Astfel, în această perioadă s-au produs 45 de accidente rutiere grave ce au avut drept cauză depăşirea vitezei legale sau neadaptarea acesteia la condiţiile de drum. “Nerespectarea regulilor de către pietoni a generat 36 de accidente grave soldate cu 9 morţi, iar neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care traversează prin locurile special amenajate a generat 22 de accidente rutiere grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Campanie de prevenire a accidentelor rutiere

Conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus, realizarea unei campanii de conştientizare a publicului ţintă, cu privire la cauzele generatoare de accidente rutiere grave. Scopul demersului îl constituie sensibilizarea conducătorilor auto şi a pietonilor din judeţul Hunedoara în vederea adoptării unui comportament preventiv, responsabil în trafic. O primă acţiune a campaniei de prevenire a avut loc, ieri, când poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au distribuit, în parcările unor supermarketuri din Deva, pliante informative pe tema echipării corespunzătoare a autoturismelor pentru circulaţia pe drumurile publice pe timpul iernii.
Cu această ocazie, poliţiştii le-au reamintit conducătorilor auto faptul că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei şi le-au recomandat să conducă autovehiculele cu prudenţă, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi să evite manevrele riscante.

Back to top button