Cetate merge la Lugoj după cele trei puncte
CNS Cetate Deva joacă astăzi, de la ora 14, pe terenul penultimei clasate din Liga 3, seria a patra, un meci în care orice alt rezultat decât victoria o condamnă practic la afundarea şi mai mult pe drumul nedorit care duce spre liga a patra. Adversara sa, CS Municipal Lugoj, nu a cunoscut încă gustul victoriei în acest campionat şi pare resemnată deja cu gândul retrogradării.
Gazdele întâlnirii de astăzi ocupă locul 15 în clasament, cu trei puncte după 12 etape, trei egaluri şi nouă înfrângeri, cu doar şapte goluri marcate şi 31 primite. Oaspeţii din Deva se prezintă cu un bilanţ de zece puncte obţinute din trei victorii, un egal şi opt înfrângeri, golaveraj 9 – 18, cu care se află pe locul 14, doar unul mai sus decât trupa lugojană.
În runda precedentă Municipal Lugoj a pierdut în deplasarea de Crişul Chişineu Criş, după un meci în care au deschis şi au închis tabela, însă au fost nevoiţi să se recunoască învinşi cu 4 – 2. Pentru formaţia din judeţul Timiş au înscris Sărăcin în min. 26 şi Ianc (de la Crişul) un autogol în min. 87. Iată şi formula de echipă trimisă în teren la Chişineu Criş de antrenorul Ilie Rotariu: Axinte – Precupanu, Predescu, David, Kracunjel (min. 86 Carabaş) – Mărmăneanu, Jula – Olariu (min. 88 Raţiu), Makongo (min. 64 Dobra), Maier (min. 73 Mihoc) – Sărăcin.
Cetate vine după două înfrângeri la rând, ambele la limită, una cu Crişul Chişineu Criş în deplasare (1 – 2) şi alta acasă cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (0 – 1).
Să mai spunem că CNS Cetate şi CSM Lugoj s-au mai întâlnit în acest sezon şi în turul doi al Cupei României. În partida disputată la Deva s-au impus oaspeţii cu 2 – 1, după ce gazdele deschiseseră scorul şi au ratat ulterior ocazii cât pentru trei meciuri.
Clasament Liga 3 seria 4
1. Şoimii Lipova 31 puncte (golaveraj 35 – 10)
2. ACS Dumbrăviţa 26 p (27 – 19)
3. Crişul Chişineu 24 p (29 – 13)
4. Gloria Cermei 24 p (21 – 16)
5. Metalurgistul Cugir 22 p (26 – 16)
6. Naţional Sebiş 22 p (23 – 16)
7. Şcolar Reşiţa 17 p (20 – 12)
8. CS Hunedoara 17 p (22 – 23)
9. FC Avrig 16 p (13 – 14)
10. Industria Galda 15 p (17 – 14)
11. Unirea Alba 14 p (16 – 16)
12. Millenium Giarmata 14 p (16 – 23)
13. Ghiroda 13 p (18 – 23)
14. Cetate Deva 10 p (9 – 18)
15. Municipal Lugoj 3 p (7 – 31)
16. CS Ocna Mureş 1 p (6 – 41)






