Cu greu și cu multă răbdare, banii cheltuiți în spitale în perioada internării se pot recupera
Pacienții internați în spital au dreptul să recupereze banii cheltuiți, dacă au fost nevoiți să cumpere medicamente, materiale sanitare sau plătesc investigațiile paraclinice necesare cât sunt internați.
Pacienți care plătesc asigurare medicală, dar nu beneficiază de servicii medicale sau de medicamente când sunt internați în spital, reprezintă o situație prin care trece orice om obișnuit atunci când ajunge să se interneze într-un spital.
Potrivit legii nr. 157/2008 pacienții au dreptul la rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice.
Spitalele sunt obligate să suporte, pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv cheltuielile din secțiile sau compartimentele de ATI, precum și pentru investigațiile paraclinice și pentru medicamente, materiale sanitare, dar și toate cheltuielile necesare pentru pacientul asigurat pe durata spitalizării. Există însă situații în care medicul curant poate decide în baza documentației sau din diferite alte motive, ca pacientul (deși este îndreptățit să primească medicamentele și serviciile medicale fără contribuție personală) să plătească materialele sanitare, medicamentele sau serviciile medicale. Ulterior însă spitalele sunt obligate să ramburseze contravaloarea acestor chelutieli.
Proceduri greoaie, bani primiți după o lună de la depunerea dosarului
„Pentru recuperarea contravalorii cheltuielilor suportate de pacient, acesta trebuie să depună la unitatea spitalicească unde a fost internat, documentele prevăzute în metodologia proprie de rambursare a unității respective”, se precizează într-un comunicat al C.J.A.S. (Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara). Adică urmează un chinuitor drum pentru recuperarea banilor. Mai întâi, după cum se menționează în „Metodologia de rambursare a cheltuielilor suportate de pacienți” a Spitalului Județean Deva, pacientul „are obligația” să adune bonurile fiscale sau facturile justificative, să completeze o cerere de returnare a cheltuielilor în termen de 30 de zile de la externare și un referat justificativ aprobat. Cererea pacientului va fi supusă deciziei Comitetului Director. În cazul în care dosarul este aprobat la finalul fiecărei luni spitalul va deconta sumele cheltuite de pacienți.






