glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Elisabeta Bogățan lansează patru volume de poezie la Deva

Poeta Elisabeta Bogățan vine în fața publicului devean cu patru noi volume intitulate „Idile”, „Iubirile”, „Unde”, volum tradus în patru limbi, și „Punți”. Evenimentul cultural este orfganizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și va avea loc în data de 12 septembrie, de la ora 17:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii. Elisabeta Bogățan este una dintre cele mai apreciate scriitoare din județul Hunedoara, ea fiind apreciată și de cititorii din Franța. Iubitorii de poezie din Deva vor avea prilejul de a o cunoaște prin intermediul celor patru volume. „Felul în care poeta Elisabeta Bogățan își construiește poemele demonstrează că a ajuns la simplitatea apropiată de esență”, spune scriitorul Ion Hirghiduș, bun cunoscător al liricii Elisabetei Bogățan. De asemenea, referindu-se la titlurile poeziilor ei, majoritatea formate dintr-un singur cuvânt, scriitorul Ion Jurca Rovina este de părere că ele: „ (…) reprezintă, de fapt, niște simboluri la care poeta se raportează și este interesant de semnalat cum totalitatea acestor simboluri alcătuiește un adevărat univers.” Elisabeta Bogățan a fost profesoară de franceză și rusă, redactor asociat, redactor șef la mai multe reviste culturale, traducător. Este membră a Asociației Scriitorilor din Hunedoara și a Uniunii Scriitorilor Romania.

Back to top button