glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Viitor strălucit pentru Sarmizegetusa Regia

Specialiştii mai multor instituţii de cultură din judeţ şi din ţară s-au reunit, ieri, în cadrul unui simpozion, pentru a discuta despre promovarea şi protejarea Cetăţii Sarmizegetusa Regia. Întâlnirea a avut loc la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva.

Subiectul cel mai discutat, din cadrul simpozionului, a fost viitorul Cetăţii Dacice Sarmizegetusa Regia, monument aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar şi perspectivele de valorificare ale acesteia. În acest an, autorităţile judeţene au făcut demersuri pentru preluarea în administrare a monumentului istoric, iar pentru definitivarea procedurile mai este nevoie doar de o Hotărâre de Guvern. Până la preluarea cetăţilor de către Consiliul Judeţean Hunedoara, reprezentanţii MCDR au creat mai multe panouri informative şi materiale promoţionale, pentru punerea în valoare şi promovarea Cetăţii Sarmizegetusa Regia.
“Mă bucur că, în calitate de manager al muzeului, am reuşit să adun toţi factorii de decizie de la nivelul judeţului, respectiv specialiştii care se vor implica în administrarea şi promovarea cetăţilor dacice, în mod special a Cetăţii Sarmizegetusa Regia. Suntem pregătiţi să luăm în administrare cetatea şi cred că am şi demonstrat acest lucru. Chiar dacă nu am primit încă o Hotărâre de Guvern în acest sens, am început să ne pregătim pentru promovarea şi valorificarea cetăţilor dacice. Am creat diverse panouri informative, executate sub semnătura specialistului Gelu Florea, şi materiale promoţionale dedicate strict Sarmizegetusei Regia”, a precizat managerul MCDR, Liliana ţolaş.

Arheologii vor avea căsuţe la Sarmizegetusa

Pe lângă materialele promoţionale care au fost create de către specialiştii implicaţi în administrarea cetăţii, aceştia au reuşit să construiască şi căsuţe modulare pentru arheologi, care vor fi montate în perioada următoare în zona cetăţii.
“Am realizat acest lucru pentru că, în ultimii cinci ani, arheologii au dormit în corturi, în condiţii inumane şi totuşi şi-au continuat cercetarea”, a declarat Liliana ţolaş. Un alt subiect delicat, care a fost discutat la simpozion a fost paza şi protecţia monumentului, de care se va ocupa Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, în colaborare cu alte structuri din cadrul MAI. Cu prilejul întâlnirii de ieri, a fost vernisată şi o expoziţie temporară, în cadrul căreia au fost prezentate câteva elemente de civilizaţie dacică din zona capitalei religioase, politice şi economice a statului dac – Sarmizegetusa Regia. Au fost prezentate aproximativ 100 de piese de ceramică dacică.

Back to top button