glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Un protest pe DN 7, împotriva unui singur om

Şoferi şi administratori de firme de transport din zonă reclamă un salariat al ISCTR. Angajatul în cauză spune că nu a făcut decât să respecte legea şi fişa postului.

Acuze grele au curs ieri dinspre reprezentanţii unor firme de transport din judeţ şi din zonă ţintite fiind spre un anume angajat al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Salariatul în cauză este reţinut în declaraţii, din cauza regulamentelor de ordine interioară, dar a spus pentru „Glasul Hunedoarei” că acuzele transportatorilor sunt nefondate şi, mai mult, a confirmat informaţiile potrivit cărora, relativ recent, a fost bătut în timpul unui control de administratorul unei firme de transport.

Protestul a început la ora 08.30, a durat aproximativ două ore şi s-a derulat sub forma unui „marş auto” între giratoriile de la Auchan şi Sântuhalm (cel din zona complexului comercial încă nefinalizat). În general, şoferii şi administratorii celor 11 firme de transport participante l-au acuzat pe Ion Stancu, angajat al ISCTR, că ar avea un comportament abuziv faţă de unele firme de profil. Revolta administratorilor de firme a avut ca rezultat, pe lângă protestul în sine, confecţionarea unor bannere puse pe camioane cu mesajul: „Protest. Stop abuzuri ISCTR Stancu Ion”. „În cazul meu, am 35 de sancţiuni, dintre care 31 date de domnul Stancu. Domnul Stancu nu mi-a acordat niciodată posibilitatea de a exprima obiecţiuni în procesele verbale de constatare, pentru că nu le-a întocmit la faţa locului. Am atacat în instanţă contravenţiile aplicate. Pe unele le-am câştigat, pe altele nu. Consider că domnul Stancu are un comportament abuziv faţă de unele firme de transport din judeţ”, ne-a declarat ieri Carmen Mureşan, reprezentanta societăţii Auto Lili Car.

Bătut în timpul serviciului

Contactat de „Glasul Hunedoarei”, Ion Stancu a refuzat, iniţial, să facă vreo declaraţie, motivând că nu doreşte să încalce regulamentele interioare ale instituţiei, care nu-i dau posibilitatea să facă declaraţii de presă fără acceptul superiorilor. După ce i-am explicat că, de fapt, protestul a fost îndreptat împotriva sa ca persoană, mai puţin împotriva instituţiei, Ion Stancu a adăugat „Sunt total nevinovat. Eu doar mi-am exercitat atribuţiile de servici, conform fişei postului”.

,„Glasul Hunedoarei” deţinea, de câteva zile, informaţii potrivit cărora un inspector ISCTR a fost şi bătut de reprezentantul unei firme de transport, cu săptămâni în urmă, în timpul unui control. Ieri s-a confirmat că e vorba despre Ion Stancu., „Este adevărat. Pe 9 mai s-a întâmplat. Am fost lovit de administratorul unei firme care am înţeles că a participat la protestul de azi (ieri-n.red.). Şi am fost lovit chiar şi după ce eram căzut la pământ. E un caz de ultraj pentru care e depusă o plângere”.

Dreptate căutată la Prefectură

După protest, reprezentanţii firmelor ale căror maşini au participat la protestul de ieri dimineaţă au discutat cu prefectul judeţului, Fabius Kiszely. În toată vâltoarea evenimentului, acesta a reuşit să-şi menţină o poziţie relativ echilibrată: „Aştept din partea transportatorilor un memoriu în care să expună clar ce nemulţumiri au. Nu mă pot antepronunţa, cel puţin până când nu discut şi cu ISCTR-ul. Sunt aspecte care trebuie analizate atent, pentru că situaţia pare destul de complexă. Memoriul care va ajunge la mine va fi transmis apoi şi Ministerului Transporturilor”.

Back to top button