Primăria Deva scoate la mezat stadionul municipal
Administraţia locală Deva caută investitori pentru a rezolva problema Stadionului Municipal “Cetate” Deva. Pe site-ul Primăriei Deva a fost publicat un anunţ prin care conducerea instituţiei aduce la cunoştinţa publică intenţia de concesionare prin licitaţie publică a stadionului.
Capitala de judeţ a rămas fără echipă de fotbal de la sfârşitul campionatului trecut, iar ultimele meciuri ale FC “Mureşul” Deva s-au jucat în condiţii greu de imaginat pentru jucători, care nu beneficiau de minime condiţii în vestiare, respectiv energie electrică şi apă. Baza sportivă de la poalele cetăţii se află într-un stadiu avasat de degradare, iar primăria Deva aşteaptă un investitor ca să rezolve problema.
“În şedinţa următoare va fi supusă spre aprobare darea în administrare a stadionului. Nu au fost stabilite încă detaliile cu privire la concesionare. Cel mai probabil vor fi investitori interesaţi să facă aici o bază sportivă”, spune primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Baza sportivă este formată din pistă de atletism, trei terenuri de fotbal, clădire tribună şi locuinţă de serviciu. Licitaţia va fi programată pentru anul viitor.






