Populismul ieftin, mitocănia şi incultura – pericole pentru România. Kelemen Hunor: “Politicienii nu trebuie să promită mai mult decât pot realiza”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit la Deva, în cadrul unei conferinţe despre programul cu care Uniunea se va prezenta în faţa alegătorilor, dar şi despre priorităţile României după 9 decembrie şi pericolele care planează asupra ţării noastre. Păstrarea cotei unice de 16 procente, revenirea la nivelul de 19 la sută al TVA şi reducerea progresivă în două etape a CAS atât la angajat, cât şi la angajator sunt doar câteva dintre obiectivele care se regăsesc în programul UDMR.
În opinia UDMR, alegerile din 9 decembrie vor fi cruciale, date fiind provocările economice ale ţării noastre. Populismul ieftin şi demagogia sunt pericole reale pentru România, iar liderul UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că politicienii nu ar trebui să promită mai mult decât pot realiza, altfel, dezamăgirea populaţiei va fi pe măsură.
“O provocare uriaşă este faptul că în 2013 vine scadenţa datoriei de şapte miliarde de euro, iar aceasta va crea o presiune uriaşă asupra bugetului. Pe noi ne preocupă crearea locurilor de muncă şi punerea în mişcare a economiei româneşti. Altfel, nu poţi să plăteşti aceste datorii. Pe agenda Parlamentului trebuie să figureze reforma fiscal-bugetară a României, precum şi dezbaterea şi adoptarea unui nou Cod Fiscal, care ar trebui să aducă o îmbunătăţire a disciplinei fiscale şi a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor”, a precizat Hunor. Printre obiectivele UDMR pentru următorul ciclu parlamentar se numără păstrarea cotei unice de 16 procente, revenirea la nivelul de 19 la sută al TVA, reducerea progresivă în două etape a CAS atât la angajat, cât şi la angajator, astfel încât în 2014 contribuţiile sociale să fie reduse sub nivelul de 40 la sută, dar şi îmbunătăţirea disciplinei fiscale şi a gradului de colectare a taxelor şi impozitelor.
Transilvania 2020 – o strategie pe termen lung
Liderul UDMR a prezentat şi strategia pe termen lung a formaţiunii politice – Transilvania 2020 – care se bazează pe fondurile europene nerambursabile care pot fi atrase în perioada 2014-2020 şi care are patru mari priorităţi: dezvoltarea regională, agricultura, sectorul IMM, politicile de tineret şi educaţie. Potrivit eurodeputatului Iuliu Winkler, planul de dezvoltare “Transilvania 2020″ va fi înaintat la începutul acestei săptămâni ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi ministerelor de sector care au autorităţi de management al fondurilor europene. “Scopul este ca în elaborarea strategiei naţionale pentru perioada 2014-2020 să se ţină cont de propunerile din Planul de dezvoltare <<Transilvania 2020>>”, a precizat Winkler.






