Prin sport, împotriva drogurilor la Deva!
Tinerii din municipiul Deva vor putea beneficia de o serie de activități sportive și recreative și vor fi informați cu privire la efectele dăunătoare ale consumului de droguri asupra organismului uman. Totul se va desfășura în cadrul unei campanii de prevenire a consumului de droguri.
Conform unor studii naționale în rândul populației în ceea ce privește consumul de tutun, alcool și droguri, studii care au vizat și tinerii cu vârstă școlară, s-a constatat o creştere a consumului de droguri. Tentația tinerilor de a consuma droguri are mai multe motive: anturajul, stresul, alte situații legate de școală, familie sau prieteni. Pornind de la această premisă și de la faptul că adolescența este perioada în care copilul își definește personalitatea și se dezvoltă din punct de vedere fizic și mental, Primăria municipiului Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și Colegiul Tehnic ,,Transilvania” Deva lansează începând de astăzi, o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor deveni. Scopul campaniei este ca tinerii din Deva să își ocupe timpul liber din vacanța de vară, prin sport. Așadar, organizatorii au pregătit pentru beneficiarii campaniei activități sportive, pe terenul de sport aparținând Colegiului Tehnic ,,Transilvania” Deva, situat pe B-dul Dacia, nr. 8. „În perioada 16 iulie-10 septembrie 2018, elevii vor avea acces gratuit pe terenul de sport (luni-vineri, între orele 9:00-17:00) unde pot juca fotbal, tenis cu piciorul, volei și pot organiza competiții. De asemenea, ei pot veni cu propuneri care vizează și alte activități recreative. Elevii vor fi supravegheați de angajați ai Poliției Locale Deva, care vor veghea la siguranța lor, dar totodată se vor asigura că pe perioada desfășurării evenimentelor sportive nu se vor consuma droguri, băuturi alcoolice, tutun etc. În cadrul campaniei, tinerii vor primi și tricouri, brățări cu inscripții specifice, materiale informative, toate cu mesaje care explică efectele consumului de droguri asupra organismului uman”, au precizat organizatorii.
Cât mai multe campanii de informare despre droguri
Consumul de droguri poate da stări de panică, anxietate, alterarea memoriei, dificultăți de atenție, depresie, cel mai dăunător efect fiind dependența fizică și psihică. Cu alte cuvinte – drogul se joacă cu mintea ta! Pentru ca tinerii să nu fie atrași de aceste substanțe nocive, odată cu începerea anului școlar 2018-2019, Primăria Deva în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara și școlile din municipiul Deva își propun să deruleze cât mai multe campanii de informare și conștientizare asupra efectului consumului de droguri pentru organismul uman. Vor fi organizate pentru elevi și vizite la Penitenciarul Bârcea, unde aceștia vor avea posibilitatea să discute cu cei care au încălcat legea, în special cu persoanele care pe fondul consumului de droguri au săvârșit infracțiuni pentru care se află acum în mediu privativ de libertate.







One Comment