glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Dan Răican, primul român care își predă permisul de conducere de bunăvoie

Un exemplu pentru toți românii! Asta este un hunedorean care, astăzi, își va preda permisul de conducere, de bunăvoie, autorităților. Dan Răican suferă de Parkinson, iar duminică a simțit că trebuie să pună punct șoferiei, după un incident care s-a produs în propriul garaj.

Dan Răican este președintele Asociației „Antiparkinson” din județul Hunedoara. Are 57 de ani și este șofer de peste 30 de ani. Nu a avut niciodată vreo abatere în trafic, potrivit datelor Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, dar simte că nu mai este sigur pentru el și nici pentru ceilalți participanți la trafic să se urce la volan. Așadar, marți, la ora 11, el își va preda permisul de conducere de bunăvoie. Dan Răican va deveni, astfel, primul român care face acest gest. „M-am hotărât să îmi depun permisul de conducere datorită faptului că nu mai am reflexe suficient de bune pentru că sunt bolnav de Parkinson. Am hotărât că nu are sens să pun în pericol siguranța rutieră și atunci îmi predat poliției permisul de conducere. Permisul are valabilitate până în anul 2021”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” Dan Răican. Președintele Asociației „Antiparkinson” susține că și-a dat seama duminică de faptul că nu mai poate conduce un autoturism. Pe loc, a luat hotărârea de a renunța la permis. „Mi-am dat seama ieri (n.r. duminică), pentru că am vrut să îmi parchez mașina în garaj și, când am intrat, nu am aproximat cu exactitate distanțele și mi-am spart geamul de la mașină, un geam lateral. Și atunci, am hotărât ca să pun punct șoferiei și să îmi predau permisul. Este cel mai bine așa”, spune Răican.

Gest mare, aplaudat de polițiști

Gestul făcut de Dan Răican, care a înțeles că poate reprezenta un pericol în trafic, din cauza faptului că nu mai aproximează distanța, este aplaudat de polițiștii hunedoreni.Astăzi, la ora 11, cu ocazia predării permisului de conducere, Dan Răican va primi o diplomă pentru inițiativa pe care a avut-o.

Deși tinerii sunt cei care provoacă cea mai mare parte din accidentele auto, și persoanele în vârstă pot produce numeroase accidente din cauza stării de sănătate. Din păcate, România nu reglementează acest lucru, legea prevede ca valabilitatea permisului auto este de 10 ani. Plecând de la aceste premise, mai mulți parlamentari au inițiat, la finalul lui 2016, un proiect de lege, prin care permisul auto al șoferilor cu vârsta de peste 70 de ani să fie valabil doar un singur an și să fie prelungit ulterior cu câte un an. Reînnoirea acestuia urma să fie condiționată de trecerea unui examen medical, care să ateste că șoferul este apt din punct de vedere al sănătății pentru a conduce pe drumurile publice.

Proiectul însă a fost dat uitării.

Back to top button