glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Termen pentru italianul care şi-a ucis tatăl cu 50 de lovituri de cuţit

Primul termen pe fond, în dosarul tânărului italian Gianmarco Morelli, în vârstă de 24 de ani, care şi-a ucis tatăl, la sfârşitul lunii august, cu 50 de lovituri de cuţit, s-a judecat, ieri, de magistraţii Tribunalului Hunedoara. Aceştia au acordat termen pentru 28 noiembrie, în vederea administrării de probe. Tot la acea dată vor fi audiaţi şi doi martori.
Tânărul a comis crima în noaptea de 24 spre 25 august. Criminalul, Gianmarco Morelli, în vârstă de 24 de ani, venise în vizită, la tatăl său, care s-a stabilit de mai mulţi ani, în Sântandrei, împreună cu concubina sa şi fiica lor în vârstă de şapte ani. În toiul nopţii, în jurul orei 2:00, tânărul italian a luat o scară şi a urcat până în balconul camerei, situată la etajul întâi al imobilului, în care se afla tatăl său, dar şi concubina acestuia. Înarmat cu un cuţit, băiatul nu a stat pe gânduri şi a lovit cu sadism trupul părintelui său. Concubina bărbatului a reuşit să fugă din cameră şi a alertat poliţiştii. După ce şi-a lichidat tatăl cu bestialitate, tânărul a ieşit din încăpere, fiind găsit de poliţişti în apropierea casei. Oamenii legii au stabilit că, între agresor şi tatăl acestuia, a avut loc o altercaţie pe fondul unor neînţelegeri familiale mai vechi.
Anchetat de procurori, tânărul italian le-a spus că vocile i-au ordonat să-şi omoare tatăl pentru că acesta era întruchiparea diavolului pe Pământ. Practic, în acest mod a vrut să salveze omenirea.

Back to top button