Plan de management pentru Retezat revizuit cu fonduri europene
Planul de management al Parcului Naţional Retezat va fi revizuit în aşa fel încât fiecare centimetru pătrat din aria sa să fie cartografiat, iar fiecare specie prezentă aici să fie corect inventariată. Asta îşi propune un proiect al Administraţiei PNR în valoare totală de 19,3 milioane de lei, co-finanţat din fonduri europene cu 16,4 milioane de lei (bani obţinuţi din Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Operaţional Infrastructură Mare).
Parcul Naţional Retezat avea un plan de management întocmit în perioada 1999-2003. Un plan de management e valabil 10 ani. Pe lângă asta, vechiul plan era unul perimat, din două motive: la vremea respectivă nu existau tehnicile actuale de lucru (majoritatea digitale) şi nici nu au existat suficiente fonduri pentru o cartografiere şi inventariere completă a suprafeţelor (de păşune, pădure etc…) şi speciilor de animale existente aici.
Planul amintit este, de fapt, cel mai important document pentru orice arie naturală cu statut special. El prevede clar ce se poate face şi unde şi ce este interzis şi unde anume. De exemplu, un plan de management stabileşte clar zonele şi condiţiile în care se poate construi o locuinţă sau o pensiune, precum şi zonele în care nu ai voie să intri doar cu aprobarea vreunei instituţii (cazul Rezervaţiei Gemenele, din Masivul Retezat).
„Contractul de finanţare a fost semnat în martie, anul acesta şi, vreme de trei ani cel puţin 100 – 150 de experţi în diferite specializări vor efectua studii, se vor face cartografieri şi inventarieri cât se poate de exacte. Trebuie să avem un plan de management revizuit pentru a putea şti mai bine ce avem şi cum putem să conservăm biodiversitatea mai bine. Un alt obiectiv important al proiectului este întărirea capacităţii de administrare a Parcului Naţional Retezat, prin înnoirea parcului auto şi alte dotări utile celor 19 rangeri pe care-i are parcul”, declară Alexandru Nicoară, expert biolog în cadrul proiectului.






