glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Incidența cazurilor de cancer bronhopulmonar, în creștere

Situație îngrijorătoare în județul Hunedoara în ceea ce privește bolile cauzate de consumul de tutun. Pe parcursul anului trecut au fost identificate 298 de cazuri de cancer bronhopulmonar, iar potrivit statisticilor medicilor, 12.138 de hunedoreni suferă de BPOC (bronhopneumopatia cronică obstructivă). Pentru ca oamenii să înțeleagă că tutunul generează aceste boli, care pot fi fatale, medicii organizează o campanie de informare cu tema „Ziua Mondială fără Tutun”.

Ziua Mondială fără Tutun (ZMFT) se celebrează în  31 mai sub auspiciile OMS pentru a conştientiza publicul şi decidenţii politicilor de sănătate în privinţa poverii sociale enorme (boli/ dizabilităţi/ decese premature) atrasă de consumul de tutun şi a stimula modificări comportamentale şi contramăsuri legislative specifice. În 2018 atenţia se îndreaptă către ucigaşul numărul 1 al omenirii – bolile cardiovasculare (BCV), pentru care fumatul reprezintă un risc redutabil. Tema ZMFT din acest an, „Tutunul și bolile cardiovasculare”, focalizează pe bolile asociate fumatului şi are drept scop sporirea conştientizării riscului indus de fumat pentru bolile cardiace, accidentul vascular cerebral şi alte boli ale aparatului ciculator – reprezentând în ansamblu principala cauză de deces în lume. Cu ocazia ZMFT 2018, în judeţul Hunedoara, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara organizează un simpozion de celebrare a Campaniei „Ziua Mondială fără Tutun”. Acțiunea va avea loc joi, 31 mai, de la ora 10;00, la Liceul Tehnic „Ovid Densușianu” Călan.

Back to top button