Duel de tradiţie în Cupă. Ştiinţa dă piept cu campioana
Unica formaţie de rugby din judeţ are parte de un adversar de temut în Cupa României. Deşi băieţii lui Alexandru Lupu n-au mai putut intra în lupta pentru promovarea în elită, sorţii au făcut ca la Petroşani să poposească exact cea mai bună echipă din România, RCM Timişoara.
Chiar dacă, în prezent, duelul dintre cele două grupări este unul destul de dezechilibrat, în trecut, cele două grupări studenţeşti au oferit partide memorabile. Bănăţenii au amintiri extrem de plăcute, Ştiinţa fiind echipa în faţa căreia trupa de pe Bega câştiga primul său titlul naţional, acum patru decenii.
Derby-ul studenţesc – file de poveste
La 12 iunie 1972, actualul stadion “Ştiinţa” din Timişoara a fost punctul de fierbere al întregului rugby din România. Două echipe universitare, din Timişoara şi Petroşani, se aflau la doar câţiva paşi de întreruperea hegemoniei Bucureştiului la aurul naţional, rezultatul din duelul lor direct având să decidă în mare măsură campioana. Bănăţenii, susţinuţi de peste 6.000 de fani entuziaşti, au câştigat cu 22-12, prin eseurile lui Vollman, Tătucu, Popovici şi Suciu. “Ministerul Învăţământului n-a fost cu noi. În iarna lui 1972, la o şedinţă, ei ne-au cerut să ajutăm Universitatea Petroşani să câştige titlul. Noi am refuzat categoric, deoarece aveam şanse mai bune decât ei. Ştiam că meciul cu Petroşaniul de la Timişoara îl vom câştiga şi vom lua titlu. Aşa s-a şi întâmplat”, a rememorat Petre Laichici, conducător al echipei Universităţii în anul câştigării primului titlu.
Petroşenenii, victorioşi la ultima întâlnire în Dealul Institutului
Cele două formaţii s-au mai întâlnit de nenumărate ori în elită, împărţindu-şi victoriile. Ultima vizită a bănăţenilor în Vale nu aduce amintiri prea plăcute pentru aceştia. Pe 3 aprilie 2010, în Sâmbăta Mare, Ştiinţa învingea cu un dramatic 8-7, izbutind prima victorie a sezonului, deşi vizitatorii din Banat conduseseră cu 7-0. La succesul de acum doi ani a pus umărul (la propriu) şi actualul antrenor al Ştiinţei, Alexandru Lupu, revenit, la acel moment, în iarbă, după o absenţă de doi ani. Partida dintre cele două echipe de tradiţie ale rugby-ului românesc, ce contează pentru optimile de finală ale Cupei României, va avea loc sâmbătă, de la ora 10, în Dealul Institutului.
Condusă de pe bancă de fostul jucător sud-african de rugby, Chester Williams, RCM Timişoara a obţinut, acum aproape două luni, al doilea titlu de campioană din istorie, după o finală dramatică disputată în compania celor de la CSM Ştiinţa Baia Mare. Timişorenii sunt şi deţinătorii Cupei României, trofeu pe care şi l-au adjudecat tot într-un joc cu rivalii din Maramureş.
Au în lot un fost “student” petroşenean
În echipa timişorenilor se regăseşte, începând cu acest an, şi un fost jucător al Ştiinţei Petroşani. Este de vorba de Gigi Militaru, pilierul de 25 de ani devenind, pentru prima dată în cariera sa, campion al României. Transferat înainte de debutul acestui sezon, Militaru a debutat la Petroşani în 2006 şi a fost al şaselea transfer al lui Chester Williams de la venirea sa la Timişoara.






